Iov 29

Iov

Capitol 30

1

Și acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinți nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

2

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneță?

3

Sfrijiți de sărăcie și foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, și n`au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

5

Sînt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pămîntului și în stînci.

7

Urlă printre stufișuri, și se adună supt mărăcini.

8

Ființe mîrșave și disprețuite, -sînt izgoniți din țară.

9

Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față.

11

Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

12

Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

13

Îmi nimicesc cărarea și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14

Ca printr`o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

15

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16

Și acum, mi se topește sufletul în mine, și m`au apucat zilele suferinței.

17

Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18

De tăria suferinței haina își pierde fața, mi se lipește de trup ca o cămașă.

19

Dumnezeu m`a aruncat în noroi, și am ajuns ca țărîna și cenușa.

20

Strig către Tine, și nu-mi răspunzi; stau în picioare, și nu mă vezi.

21

Ești fără milă împotriva mea, lupți împotriva mea cu tăria mînii Tale.

22

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23

Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toți cei vii.

24

Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N`avea inima mea milă de cel lipsit?

26

Mă așteptam la fericire, și cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și cînd colo, a venit întunerecul.

27

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m`au apucat zilele de durere.

28

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, și strig ajutor.

29

Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții.

30

Pielea mi se înegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă.

31

Arfa mea s`a prefăcut în instrument de jale, și cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

Iov 31