Genesa

Capitol 1

1

La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pămîntul.

2

Pămîntul era pustiu și gol; peste fața adîncului de ape era întunerec, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.

3

Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Și a fost lumină.

4

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întunerec.

5

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întîi.

6

Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, și ea să despartă apele de ape.``

7

Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Și așa a fost.

8

Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.

9

Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, și să se arate uscatul!`` Și așa a fost.

10

Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

11

Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeață, iarbă cu sămînță, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor și cari să aibă în ei sămînța lor pe pămînt.`` Și așa a fost.

12

Pămîntul a dat verdeață, iarbă cu sămînță după soiul ei, și pomi cari fac rod și cari își au sămînța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

13

Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia.

14

Dumnezeu a zis: ,,Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne cari să arate vremile, zilele și anii;

15

și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.`` Și așa a fost.

16

Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, și luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut și stelele.

17

Dumnezeu i -a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,

18

să stăpînească ziua și noaptea, și să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

19

Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.

20

Dumnezeu a zis: ,,Să mișune apele de viețuitoare, și să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.``

21

Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele cari se mișcă și de cari mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

22

Dumnezeu le -a binecuvîntat, și a zis: ,,Creșteți, înmulțiți-vă, și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pămînt``.

23

Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.

24

Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare și fiare pămîntești, după soiul lor.`` Și așa a fost.

25

Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

26

Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul și peste toate tîrîtoarele cari se mișcă pe pămînt.``

27

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i -a făcut.

28

Dumnezeu i -a binecuvîntat, și Dumnezeu le -a zis: ,,Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pămîntul, și supuneți -l; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările cerului, și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pămînt.``

29

Și Dumnezeu a zis: ,,Iată că v`am dat orice iarbă care face sămînță și care este pe fața întregului pămînt, și orice pom, care are în el rod cu sămînță: aceasta să fie hrana voastră.``

30

Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, și tuturor vietăților cari se mișcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Și așa a fost.

31

Dumnezeu S`a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.

Genesa 2