Deuteronomul 4

Deuteronomul

Capitol 5

1

Moise a chemat pe tot Israelul, și i -a zis: ,,Ascultă, Israele, legile și poruncile pe cari vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le, și împliniți-le cu scumpătate.

2

Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legămînt la Horeb.

3

Nucu părinții noștri a încheiat Domnul legămîntul acesta, ci cu noi, cari sîntem toți vii astăzi aici.

4

Domnul v`a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului.

5

Eu am stat atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc cuvîntul Domnului; căci vă era frică de foc, și nu v`ați suit pe munte. El a zis:

6

,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.

7

Să n`ai alți dumnezei afară de Mine.

8

Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt.

9

Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii pînă la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;

10

și Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

11

Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

12

Ține ziua de odihnă, ca s`o sfințești, cum ți -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.

13

Șase zile să lucrezi, și să-ți faci toate treburile.

14

Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.

15

Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te -a scos din ea cu mînă tare și cu braț întins: de aceea ți -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă.

16

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii fericit în țara pe care ți -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

17

Să nu ucizi.

18

Să nu preacurvești.

19

Să nu furi.

20

Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău.

21

Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău.``

22

Acestea sînt cuvintele pe cari le -a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori și din negură deasă, și le -a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le -a scris pe două table de piatră, și mi le -a dat.

23

Cînd ați auzit glasul acela din mijlocul întunerecului, și pe cînd tot muntele era aprins, căpeteniile semințiilor voastre și bătrînii voștri s`au apropiat toți de mine,

24

și ați zis: ,,Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a arătat slava și mărimea Lui și noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, și totuș au rămas vii.

25

Și acum pentruce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi și mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri.

26

Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, și totuș să fi rămas viu?

27

Apropie-te mai bine, tu, și ascultă tot ce-ți va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuți tot ce-ți va spune Domnul, Dumnezeul nostru, și noi vom asculta, și vom face.``

28

Domnul a auzit cuvintele pe cari mi le-ați spus. Și Domnul mi -a zis: ,,Am auzit cuvintele pe cari ți le -a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.

29

O! de ar rămînea ei cu aceeaș inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!

30

Du-te de spune-le: ,,Întoarceți-vă în corturile voastre.``

31

Dar tu, rămîi aici cu Mine, și-ți voi spune toate poruncile, legile și rînduielile, pe cari să -i înveți să le împlinească în țara pe care le -o dau în stăpînire.``

32

Luați seama dar, să faceți așa cum v`a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateți de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stînga.

33

Să urmați în totul calea pe care v`a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți, și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpînire.

Deuteronomul 6