Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: ÎNSUFLEȚI

  Vezi și:ÎNSUFLEȚIRE, ÎNSUFLEȚITOR, PERORAȚIE, REÎNSUFLEȚI, ÎNFOCAT, ÎNSUFLEȚI, ÎNVIORĂTOR, ÎNVIORA, ÎNVIORAT, ANIMA ... Mai multe din DEX...

ÎNSUFLEȚIT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ** (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. - V. însufleți.

Sursa : DEX '98

 

Însuflețitneînsuflețit, neanimat

Sursa : antonime

 

ÎNSUFLEȚÍT adj. 1. v. viu. 2. animat, înviorat, (reg.) învioșat. (Atmosferă \~.) 3. v. vivace. 4. v. in-tens. 5. v. animat. 6. v. entuziast.

Sursa : sinonime

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNSUFLEȚIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 89 pentru ÎNSUFLEȚIT.

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m-au daramat cruda vreme, Dar copii strămoșii voștri odineoară aice Ocrotea patria voastră de vrăjmași făr-a se temeâ€�. O, singure monument ce te aveam drept dovadă Slavei acei strămoșești! Videți-l cum a să cadă! O, ziduri din care Ștefan, înviat la bărbăție, Întorcându-se cu grabă, pe vrajmași au biruit, Însuflețiți-mi puterea, dați-mi glas, dați-mi tărie, Să pot tângui cu jale starea-n care ați venit. II Rădice-se pân' la ceruri tânguirea și strigarea A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească; A lor zile cu Cetatea Neamțul să se risipească! Vedeți sfântul loc acela, unde viteji-au murit, De copii cum se dăramă, se sapă păn-în pământ. Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioți, Sfântul loc îl defăimează, ca niște vitregi, ca hoți! O, pavăză neînvins-a ...

 

Alexandru Macedonski - Poeții

Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă     Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune     Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare     Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește     Cu vecinicile-i doruri? De sunt nebuni, voiesc să-i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr'     Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple     Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale,     Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină     Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple     Și falnice statuie! În viață însă duc o cruce Pe care toți se-ntrec s-apuce     Să-i răstignească-n cuie! Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire     Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii;     Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă ...

 

Alexandru Macedonski - Stepa

Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase,     O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă,     Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...

 

Alexandru Macedonski - Tinerețea

Alexandru Macedonski - Tinereţea Tinerețea de Alexandru Macedonski     Iubesc frumoasa Tinerețe,     Cu anii săi de flori,     Cu zâmbete pe a sa față,     Cu ochi scânteietori;     Îmi place fruntea-i coronată     De poezii ș-amor,     De dulci iluzii care iute     Se nasc și iute mor.     Cortegiul său e din speranțe,     Din vecinice izbânzi,     Și pulbere de aur poartă     Pe aripe plăpânzi.     Adesea e cutezătoare     Întocmai ca Icar,     Și pân' la soare se înalță     În zboru-i temerar!     În totul e însuflețită     De-al geniului foc,     Și egoismul nu găsește     În sufletul său loc!     Pe-oriunde trece, răspândește,     Ca foi de trandafiri,     Cu mâinile-i îmbelșugate,     Idei și dulci simțiri!     Să-i zică orișicum, bătrânii     Pătrunși de reci fiori,     Ce dragă este tinerețea     Cu anii săi de

 

Alexandru Vlahuță - Vierme fudul

Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns. Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime, Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care Să se urce orbul vierme pân la sfânta- ...

 

Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu

Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu Când patima te necăjește, Ori te doboară-o răutate, Atuncea, în singurătate, Spre rugăciune te grăbește. Ia și citește Sfânta Carte, Cuvintele de mântuire, Și tânguirea ce te arde Ți se va pierde-n liniștire. Dumnezeiasca-nvățătură În cartea aceasta-i oglindită: A fost a Domnului Scriptură, De Duhul Sfânt însuflețită. Când prin furtunile vieții Către sfârșit vei scăpăta, În anii grei ai bătrâneții Tu orice carte-i lepăda, Atunci numai aici găsi-vei Ce nicăierea n-ai găsit. Cu Dumnezeu atunci vorbi-vei Și-n cer vei trece nesimțit. Mai

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

Alice Călugăru - Șerpii

Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

Antim Ivireanul - Prealuminaatului şi preaînâlţatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod de Antim Ivireanul Multe și despărțite sunt faptele și sfârșiturile a cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de presupus cum că rămân întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au câșigat, iară mai vârtos și mai ales acĂ©ste doao: întâi mulțemita cea adevărată carĂ© să face din inima cea călduroasă prin cuvânt și-a dooa, oarecare daruri mici spre semn de cunoștință a datoriei ce li s-ar cuveni. Pentru aceasta dară și smerenia noastră, cunoscând cum că pentru multele folosuri și faceri de bine ce ai arătat și arăți măriia-ta de-a pururea cătră noi sunt datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu, pentru fericita sănătate și buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce și veri cu ce alt mijloc ași putea să mă arăt cătră măriia-ta mulțemitoriu și voitoriu de bine atâta la cĂ©le sufletești, cât și la cĂ©le trupești. Drept acĂ©ia am vrut cu iubire de osteneală de am ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNSUFLEȚIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru ÎNSUFLEȚIT.

ÎNSUFLEȚIRE

... ÎNSUFLEȚÍRE , însuflețiri , s . f . Acțiunea de a ( se ) însufleți și rezultatul ei ; avânt , entuziasm ; animație . - V. însufleți

 

ÎNSUFLEȚITOR

... ÎNSUFLEȚITÓR , - OÁRE , însuflețitori , - oare , adj . Care însuflețește . - Însufleți

 

PERORAȚIE

PERORÁȚIE , perorații , s . f . Parte finală , concluzie a unui discurs , a unei cuvântări , rostită de vorbitor pe un ton însuflețit ( și emfatic ) ; p . gener . vorbire însuflețită ( si emfatică ) , care caută să

 

REÎNSUFLEȚI

... REÎNSUFLEȚÍ , reînsuflețesc , vb . IV . Tranz . și refl . , A ( se ) însufleți din nou , a prinde sau a face să prindă din nou viață . - Re ^1 - + însufleți

 

ÎNFOCAT

ÎNFOCÁT , - Ă , înfocați , - te , adj . 1. Înfierbântat peste măsură ; fierbinte , aprins ^2 ; care arde și dogorește ca focul . 2. Fig . Înflăcărat , însuflețit ,

 

ÎNSUFLEȚI

ÎNSUFLEȚÍ , însuflețesc , vb . IV . Tranz . 1. A da viață . 2. Fig . A preface ceva inert în ceva viu , dinamic . - În +

 

ÎNVIORĂTOR

ÎNVIORĂTÓR , - OÁRE , înviorători , - oare , adj . Care înviorează , care însuflețește ; care îmbărbătează . [ Pr . : - vi - o - ] - Înviora + suf . -

 

ÎNVIORA

... amorțeală ; a ( se ) dezmorți , a reveni sau a face să - și revină în simțiri ; p . ext . a ( se ) însufleți

 

ÎNVIORAT

ÎNVIORÁT , - Ă , înviorați , - te , adj . Care a devenit vioi ; însuflețit , îmbărbătat . [ Pr . : - vi - o - ] - V.

 

ANIMA

... A ( se ) face mai activ sau mai expresiv , a da sau a căpăta ( mai multă viață ; a ( se ) însufleți

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...