Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

ȘARADĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ȘARÁDĂ, șarade, s.f. Un fel de ghicitoare în versuri sau formată din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvânt cu ajutorul părților sau silabelor lui, fiecare dintre acestea având o semnificație proprie. * Expr. A vorbi în șarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, puțin inteligibil. ** Lucru greu de înțeles, neclar. - Din fr. charade.

Sursa : DEX '98

 

ȘARÁDĂ s. v. enigmă, mister, secret, taină.

Sursa : sinonime

 

șarádă s. f., g.-d. art. șarádei; pl. șaráde

Sursa : ortografic

 

ȘARÁD//Ă \~e f. 1) Ghicitoare care constă în aflarea unui cuvânt după părțile sau silabele lui, fiecare dintre acestea având o semnificație proprie. * A vorbi în \~e a vorbi enigmatic, aluziv. 2) fig. Lucru puțin inteligibil. /charade

Sursa : NODEX

 

ȘARÁDĂ s.f. Enigmă în versuri formată din mai multe fragmente reprezentând cuvinte de sine stătătoare, care, unite între ele, dau un cuvânt nou. ** Enigmă. [< fr. charade, cf. prov. charrado - conversație].

Sursa : neologisme

 

ȘARÁDĂ s. f. 1. enigmă în versuri din mai multe fragmente reprezentând cuvinte de sine stătătoare, care, unite între ele, dau un cuvânt nou. 2. lucru greu de înțeles; enigmă. (< fr. charade)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ȘARADĂ

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru ȘARADĂ.

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... Dar pân' a ști e strâmtă cale și greu de străbătut hățișul prin toate gândurile tale ce-alcătuiesc păienjenișul, Un labirint sau o șaradă ce-n tine-i cauți dezlegarea, un râu ce curge în cascadă, și caută-n tăcere marea. Dar dacă vrei să vezi lumina, nimic mai ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...