Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:AMFIARTROZĂ, ARȘIC, ARTICULAR, COXALGIE, SEMIARTICULAȚIE, ÎNCHEIETURĂ, ȘOLD, AFRICATĂ, ANCHILOZĂ, ANTEBRAȚ, APENDICE ... Mai multe din DEX...

ARTICULAȚIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ARTICULÁȚIE, articulații, s.f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ** Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ** Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. - Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

Sursa : DEX '98

 

ARTICULÁȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. (ANAT.) încheietură, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamale (pl.). (\~iile omului.) 3. (ANAT.) articulație semimobilă v. amfiartroză.

Sursa : sinonime

 

articuláție s. f. (sil. -ți-e), art. articuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (sil. -ți-i-)

Sursa : ortografic

 

ARTICULÁȚI//E \~i f. 1) Legătură mobilă între două sau mai multe oase și locul acestei legături; încheietură. 2) tehn. Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite mișcare relativă a acestora. 3) lingv. Mod de pronunțare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulației] /articulation, lat. articulatio, \~onis

Sursa : NODEX

 

ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ** Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. * Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

Sursa : neologisme

 

ARTICULÁȚIE s. f. 1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase. 2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax. 3. mod de a pronunța un sunet. (< fr. articulation, lat. articulatio)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruARTICULAȚIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentruARTICULAȚIE.

AMFIARTROZĂ

... AMFIARTRÓZĂ s . f . Articulație care permite mișcări limitate ; articulație

 

ARȘIC

ARȘÍC , arșice , s . n . 1. Os al articulației piciorului , deasupra copitelor , la vite ; os al articulației genunchiului , la picioarele ( de dinapoi ale ) mieilor și caprelor , folosit la un joc de copii . 2. ( La pl . ) Numele unui joc de copii la care se folosesc arșice ( 1 ) . [ Var . : arșícă s .

 

ARTICULAR

ARTICULÁR , - Ă , articulari , - e , adj . Privitor la articulațiile corpului , care se produce la articulațiile

 

COXALGIE

COXALGÍE s . f . 1. Tuberculoză a articulației șoldului . 2. Durere localizată în articulația

 

SEMIARTICULAȚIE

... SEMIARTICULÁȚIE , scmiarticulații , s . f . Articulație între două piese care permite o deplasare relativă a acestora în lungul unei axe . [ Pr . : - mi - ar - ] - Semi - + articulație

 

ÎNCHEIETURĂ

... ÎNCHEIETÚRĂ , încheieturi , s . f . 1. Îmbinare ( mobilă ) a capetelor oaselor ; articulație

 

ȘOLD

ȘOLD , șolduri , s . n . Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă ; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu

 

AFRICATĂ

... AFRICÁTĂ , africate , adj . , s . f . ( Consoană ) cu caracter complex , a cărei articulație

 

ANCHILOZĂ

... ANCHILÓZĂ , anchiloze , s . f . Suprimare parțială sau totală a mișcărilor într - o articulație

 

ANTEBRAȚ

ANTEBRÁȚ , antebrațe , s . n . Parte a membrului superior al corpului omenesc , de la articulația cotului la cea a pumnului , cuprinzând oasele cubitus și radius . - Ante - + brat . ( după fr . avant -

 

APENDICE

APÉNDICE , apendice , s . n . 1. Mică prelungire a tubului intestinal , în partea de jos a cecului . 2. Parte secundară a unui obiect , care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia . 3. Adaos , anexă , supliment la o publicație . 4. ( Fon . ) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet . [ Acc . și :

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române...