Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ASTÂMPĂRARE, ASTÂMPĂRAT, NEASTÂMPĂRAT, BĂUT, BĂUTURĂ, NESĂȚIOS, RĂCORI, STÂMPĂRA, STÂMPĂRAT, ZĂMORÎ ... Mai multe din DEX...

ASTÂMPĂRA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ASTÂMPĂRÁ, ast?mpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face scadă (în intensitate), a înceta sau a face înceteze. [Var.: (pop.) stâmpărá, vb. I.] - Din lat. *ex-temperare.

Sursa : DEX '98

 

A se astâmpăraa se agita

Sursa : antonime

 

ASTÂMPĂRÁ vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.

Sursa : sinonime

 

astâmpărá vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere

Sursa : ortografic

 

A SE ASTÂMPĂRÁ astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare

Sursa : NODEX

 

A ASTÂMPĂRÁ astâmpăr tranz. A face se astâmpere. /<lat. ex-temperare

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruASTÂMPĂRA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 66 pentruASTÂMPĂRA.

Ion Luca Caragiale - Vizită...

Ion Luca Caragiale - Vizită... Vizită... de Ion Luca Caragiale M-am dus la sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș foarte drăguț de vreo opt anișori. N-am voit să merg cu mâna goală și i-am dus băiețelului o minge foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă de mare ținută. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ș.cl. Am observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu petrecerile, mai ales când are copii. — Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu știți dv. ...

 

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

... intră în Calea Moșilor... Parcă umblând, tot e mai bine, tot se mai face nițel curent. Curentul astâmpără puțin căldura; dar foamea nu se poate astâmpăra cu o slabă suflare de vânt. A fost desigur o mare imprudență din partea acestei dame să plece de-acasă așa, trei ceasuri ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I Satira I de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Către mintea sa O, minte crudă încă, a neștiinței rod, Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei! Căci răpidele zile pot trece liniștite, Și slava se câștigă și fără de a scrie; Iar căi se află multe ce către ea ne duc, Pe care-un picior vrednic nu poate poticni. Acea mai neplăcută e calea blestemată De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe. Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns! În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi, Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul! Acela ce la masă pe cărți se gârbovește, Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească. Dar adevărul este că muzele nădejde Au mare în al nostru monarhul tinerel [1] , De dânsul ignorantul se-ascunde rușinat; În el Apollon află a slavei sale reazem; El foarte mult cinstește pre muzele-fecioare, Silind să înmulțească poporul din Parnas, Iar răul e acesta că mulți în domni fălesc, Sfiindu-se, acele ce în supuși defaimă! Eresul, dezbinarea ...

 

Alecu Donici - Trecătorii și cățeii

Alecu Donici - Trecătorii şi căţeii Trecătorii și cățeii de Alecu Donici Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau. Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit; Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ei... Încât unul din oameni acum vrea să găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt. Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd De fire mai aleasă, acolo se repăd Și nu mai tac din gură, Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român. Ei latră și rămân. Și între oameni este rău' jaluzia: Ea-i sor' cu

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

 

Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân

Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu:     Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...

 

Alexandru Vlahuță - Sonet (Dar nu-nțelegi că e cu neputință)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (Dar nu-nţelegi că e cu neputinţă) Sonet de Alexandru Vlahuță Dar nu-nțelegi că e cu neputință O clipă să mai gust din cele duse?... Cu farmecul durerilor răpuse, Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință! Astâmpără-te, dor de vremi apuse, Prilej de nesfârșită suferință!... S-a stâns, cum nici n-ar fi avut ființă, Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse! Uitare, vin cu liniștea ta dulce, Zi gândului că-i ceasul să se culce: E noapte, stânge lampa amintirii; Lumina-i bate-n criptă de morminte... Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte, C-am zis de mult adio

 

George Coșbuc - Prahova

George Coşbuc - Prahova Prahova de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 23 Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune- ...

 

George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise

George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...

 

Ioan I. Ciorănescu - Rustică

Ioan I. Ciorănescu - Rustică Rustică de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție     Cer înnorat și vestitor a ploaie,     Pomi cari gem și cari se-ncovoaie,     Vânt care gâfâie obosit,     Soare ce moare în asfințit,     Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe,     Care ce-aleargă pe uliți strâmbe,     Turme ce grabnic se-ntorc din suhături,     Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi,     Și-apoi tăcere : cumpăna tace,     Pe sat domnește vremelnică pace.     Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,     Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.     Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă     Și curge mai turbure limpedea gârlă.     Se văd o fată și un flăcău,     La capăt de sat cum trec un pârău.     Pe lunca de-alături i-a prins vijelia     Și fata se vaită că uda-i e ia.     Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă     Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă,     Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat :     Â« Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat. 

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruASTÂMPĂRA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentruASTÂMPĂRA.

ASTÂMPĂRARE

... ASTÂMPĂRÁRE s . f . Acțiunea de a ( se ) astâmpăra și rezultatul ei . [ Var . : ( pop . ) stâmpăráre s . f . ] - V. astâmpăra

 

ASTÂMPĂRAT

... ASTÂMPĂRÁT , - Ă , astâmpărați , - te , adj . Domolit , liniștit , potolit ; cuminte . [ Var . : ( pop . ) stâmpărát , - ă adj . ] - V. astâmpăra

 

NEASTÂMPĂRAT

NEASTÂMPĂRÁT , - Ă , neastâmpărați , - te , adj . 1. Care nu se astâmpără sau care nu poate fi astâmpărat ; spec . ( despre oameni , firea , temperamentul lor ) care se agită continuu ; agitat , neliniștit . 2. ( Despre copii ) ( Excesiv de ) vioi , zglobiu , zburdalnic , zvăpăiat ; p . ext . obraznic ,

 

BĂUT

BĂÚT^2 , - Ă , băuți , - te , adj . 1. Care și - a astâmpărat setea cu apă . 2. Beat . - BĂÚT^1 s . n . Faptul de a bea . - V.

 

BĂUTURĂ

BĂUTÚRĂ , băuturi , s . f . 1. Orice lichid de astâmpărat setea . 2. Consum de mari cantități de lichide

 

NESĂȚIOS

NESĂȚIÓS , - OÁSĂ , nesățioși , - oase . adj . 1. ( Adesea substantivat ) Care nu se mulțumește cu ce are , care caută să obțină , să acapareze tot mai mult ; lacom , avid , nesătul ( 2 ) . 2. Care nu se simte niciodată sătul ; care nu are saț la mâncare , la băutură ; p . ext . lacom , + ( Reg . ; despre mâncăruri ) Care nu satură . 3. Fig . Care nu poate fi astâmpărat , potolit , stăpânit ; p . ext . mistuitor ,

 

RĂCORI

... a deveni răcoros , a se face mai rece . 2. Tranz . și refl . A ( - și ) potoli sau a ( - și ) astâmpăra

 

STÂMPĂRA

... STÂMPĂRÁ vb . I v . astâmpăra

 

STÂMPĂRAT

STÂMPĂRÁT , - Ă - Ă adj . v .

 

ZĂMORÎ

... ZĂMORÎ , zămorăsc , vb . IV . 1. Refl . ( Reg . ) A - și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea , a mânca sau a bea numai cât să - și țină zilele . 2. Tranz . ( Înv . ) A ...