Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:CĂSCIOARĂ, CĂSIȘOARĂ, CĂSULIE, CUȘCĂ, IZBĂ, IZOBAR, SINGURATIC, TRICOPTER ... Mai multe din DEX...

CĂSUȚĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CĂSÚȚĂ, căsuțe, s.f. 1. Diminutiv al lui casă^1 (1); căscioară, căsișoară, căsulie. ** Căsuță poștală = ghișeu sau compartiment special unde se repartizează și se păstrează, la poștă, scrisorile pe care le ridică personal adresantul. 2. Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, în care se păstrează un singur fel de literă. * Căsuță tipografică = spațiu destinat colofoniului. 3. (La pl.) Spațiile dintre dinții spatei, prin care trec firele de urzeală la războaiele de țesut - Casă^1 + suf. -uță.

Sursa : DEX '98

 

CĂSÚȚĂ s. 1. v. căscioară. 2. v. compartiment.

Sursa : sinonime

 

căsúță s. f., g.-d. art. căsúței; pl. căsúțe

Sursa : ortografic

 

CĂSÚȚ//Ă \~e f. (diminutiv de la casă) 1) Compartiment într-o casetă tipografică în care se păstrează un singur fel de litere. 2): \~ poștală compartiment special unde se păstrează scrisorile pe care le ridică personal adresantul. /casă + suf. \~uță

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruCĂSUȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 83 pentruCĂSUȚĂ.

Mihai Eminescu - Poesis

Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... ce-au iubit; Ea aude izvorașul a căruia vălurele Dezmierda odinioară sânul ei neprihănit; Și în sfârșit nădușită de suspinurile grele Apucă către căsuță cărărușa ce-au găsit; Acolo numai sperează, la a părinților sân, Păcatul să-și pocăiască și s-aline al său chin. Abia ajunge ... durea! Însă ce ticălos oare de moarte îndelung fuge? Deci și ea, nenorocita, s-o întâmpine dorea... Dar, iată, zări prin ușă în cuptorul din căsuță Câțiva tăciunași pe vatră ce când și când scânteia, Și-ndată raza speranței în sufletul ei s-ațâță; Deci se scoală și prăvale zăpada de ... plâns Strigând: "Aceasta-i Gafița, draga mamei copiliță, Speranța vieții mele, ce la sânu-mi au crescut!"... Și ridicând-o, bătrânii au intrat-o în căsuță, Încălzind cu a lor piepturi trupul degerat și ud; Ș-ațâțând focul o ține tatăl pe a sale brațe, Și iată ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În treacăt

Ştefan Octavian Iosif - În treacăt În treacăt de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe țărm, acolo, mică și curată, O casă cu ferești strălucitoare... În glastre rîde floare lîngă floare, Iar printre flori un alb profil s-arată... Căpșorul blond întraurit de soare Se razemă de mîna dalbă... Iată ! Doi vineți ochi în suflet mă săgeată : Să fie numai o părere oare ? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă... O sărutare le trimit din fugă, Căci trenul zboară iar, bătu-l-ar focul ! Stau trist la geam... Departe-n văi se pierde Căsuța albă cu podoaba-i verde... ...Și poate-acolo m-aștepta

 

Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah

Ştefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah Cîntecul lui SaĂ¯djah de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 27 iunie 1904 După Multatuli Eu nu știu unde am să mor. Văzui marea cea mare la țărmul mării, Cînd tatăl meu m-a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să-nghită leșul Ce cade către fund? Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe leșul meu, Și-afară vor fi țipete grozave De oameni cari aruncă apă Ca să omoare focul. Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, — El culegea un rod al pomului Să-l ducă maicei sale. De voi cădea din mărul cel înalt, Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui, Ca Si-unah, Dar mama nu va plînge, ea e moartă, Ci alții ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Departe

... Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga

... sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune, Într-o căsuță albă, sub un deal, Ferită de primejdii și furtune; Să fi rămas acolo, să muncesc Înconjurat de oameni cumsecade, În albele cămăși ce strălucesc Ca ...

 

Alecu Donici - Norocul în vizită

Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...

 

Alecu Donici - Trecătorii și cățeii

... și cățeii de Alecu Donici Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau. Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit; Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruCĂSUȚĂ

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentruCĂSUȚĂ.

CĂSCIOARĂ

... CĂSCIOÁRĂ , căscioare , s . f . Căsuță . - Căsuță

 

CĂSIȘOARĂ

... CĂSIȘOÁRĂ , căsișoare , s . f . ( Rar ) Căsuță

 

CĂSULIE

... CĂSULÍE , căsulii , s . f . ( Rar ) Căsuță

 

CUȘCĂ

... CÚȘCĂ , cuști , s . f . 1. Adăpost în formă de căsuță

 

IZBĂ

... ÍZBĂ , izbe , s . f . Căsuță

 

IZOBAR

IZOBÁR , - Ă , izobari , - e , adj . , s . m . 1. Adj . ( Despre procesele sau transformările unui sistem fizic ) Care are loc la o presiune constantă . 2. Adj . , s . m . ( Fiecare dintre atomii ) care au aceeași masă atomică , dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al

 

SINGURATIC

... de om singuratic . 2. ( Despre lucruri , așezări omenești etc . ) Care este izolat , care este departe de alte așezări omenești etc . ; solitar ; p . ext . liniștit . O căsuță

 

TRICOPTER

TRICOPTÉR , tricoptere , s . n . ( La pl . ) Ordin de insecte caracterizate prin aripile mari acoperite cu peri sau cu mici solzișori , ale căror larve trăiesc în apă și își construiesc un fel de căsuțe , cilindrice sau conice , din resturi vegetale , nisip și pietricele ; ( și la sg . ) insectă care face parte din acest