|
||
CARE STA TĂCUT - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CARE STA TĂCUTRezultatele 1 - 10 din aproximativ 50 pentru CARE STA TĂCUT. Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte Ioan Slavici - Doi feţi cu stea în frunte Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici 1872 A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, și în lumea asta era un păcurar bătrân și o păcurăriță, care aveau trei fete: Ana, Stana și Lăptița. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile înce- tau a paște când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptița, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui și cu păr moale ca lâna mielușeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpșune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpșunele, îndată se aude un șir de tropote, ca și când ar veni și s-ar apropia o ceată de călăreți. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu ... George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ... Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos ... să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință ... ... o odaie, ațipesc așa după masă, cei doi tovaroși, fiecare pe câte un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e degrabă; poate sta și de vorbă cu un drumeț. Negustorul se uită la fată, se uită șașiu la băiat și merge să vază ce mai e pe dincolo ... ... în liniște norocul. Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul Biruinții noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim, El comori căra Sucevei, ziduri mândre să zidim, El făcea-n al clipei stâmpăr, cu durerea lui de țară, Din pământ stropit cu lacrămi flori de aur să ... Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3 Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, ... Ion Luca Caragiale - O invenție mare Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ... Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului de Antim Ivireanul Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8. Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe. Drept acĂ©ia las să laude alții lucrurile lui cĂ©le slăvite, alții să povestească cea preste firea omenească bărbățiia sufletului său și alții să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele și moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, așa și a le cinsti mă silesc cu tăcĂ©ria și mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Pentru ca să ... ... școală, tresăream de vuietul unui divan, odată chiar de al pianului nevestei cuconului Gavrilaș, trântit în mijlocul uliței de către acei ce nu-l puteau căra. Oglinzile ajunseră niște cioburi, scaunele erau rupte și aveau câlțul ieșit, telurile scoase. Parcă pustiise și mistuise focul. De la o vreme însă lucrurile începuseră ... o ochire repede, văzui înfățișarea mândră a unei femei, cu fața albă, cu ochii întunecați, cu o mână pe rezemătoarea jilțului în care sta, cu ceealaltă la piept, pe niște dantele, poate. Semăna bine cu soția cuconului Gavrilaș. Era mama ei. În aceeași clipă, cuconul Gavrilaș, numai în jiletcă ... Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ... Mihai Eminescu - Împărat și proletar Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |