Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: DECLINA

  Vezi și:DECLINA, DECLINAȚIE, DECLINAȚIUNE, DECLINARE, DECLINABIL, INDECLINABIL, NEDECLINABIL, NUME, PERSONAL ... Mai multe din DEX...

DECLINAT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. - V. declina.

Sursa : DEX '98

 

declinát adj. m., pl. declináți; f. sg. declinátă, pl. declináte

Sursa : ortografic

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruDECLINAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentruDECLINAT.

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul

Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Morții

Dimitrie Bolintineanu - Morţii Morții de Dimitrie Bolintineanu N-o să mai vie ziua când am să las ăst soare Ce nu îmi dete viața decât să pătimesc? Sub o durere crudă, vai! inima mea moare! Și eu tot mai trăiesc! Nu ești sătulă, soartă, acum d-atâta fiere, D-atâta apăsare sub care m-ai zdrobit? D-atâta suferință, tu, palidă durere, Ce, nu ai obosit? Durerea vrea o pradă și prada-i muritorul! Dar e născut el oare aici a suferi? Aceasta-i este viața ce-o risipește dorul? Cuvântul lui d-a fi? Plăcerile plăpânde și-atâta de dorite Ce într-a vieții umbră pe suflete se-nclin, Au fost dar ca să facă mai vii și mai simțite Durerile ce vin? Așa când cerul nopții în negură dispare, Prin umbra vijeliei s-arată dragi luimini; Dar ele fac mai aspre, mai negre, mai amare Acele-ntunecimi. Căci ce sunteți voi, oare, o, fericiri frumoase, Mai mult ca niște flacări în nopți de mare dor? Voi ați lucit pe viață-mi ca raze mângâioase, P-abisuri ce-nfior, Și când lăsarăți ochii să vază-aici în viață Tot ce ne înspăimântă, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

 

Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Elegie (Caragiale) Elegie de Ion Luca Caragiale Sărac, fără putere, În lume sunt ursit Prin valuri de durere Să trec necontenit Am suflet... dar suspine Printr-însul trec mereu, Precum trece prin vine Al morței fior greu; Căci el daca iubește Un dulce nenufar, Iubirea-i se umbrește De un dispreț amar! În van vreau prin iubire Ferice să mă fac: Vai! nu e fericire Aici pentru sărac!... O zi n-avui senină În care să trăiesc; Viața-mi azi declină, Ca floarea mă pălesc! Durerea mi-este mare, Profund e al meu dor!... O! lacrime amare, Grăbiți! căci voi să

 

Mihai Eminescu - Nu e steluță

Mihai Eminescu - Nu e steluţă Nu e steluță de Mihai Eminescu Nu e steluță tremurătoare Să nu gândească în drum de nor La altă steauă strălucitoare, La alt amor. Numai o viață pe gând de moarte, Numai o frunte ce-a-ngălbenit, Numai un atom fără de soarte Nu e iubit. Galbena steauă fără lumină ­ Altar să n-aibă un dumnezeu ­ Este-al meu suflet care declină, Sufletul

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

Ion Luca Caragiale - Ţal!... Țal!... de Ion Luca Caragiale Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen si se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secolul trecut, fiindcă la-nceput toți berarii și chelneni erau nemți, s-a introdus și acest verb țal’n, dar numai în formă de infinitiv imperativ, cu însemnarea: să plătesc! să plătim! În multe limbi europene, între cari și franceza și germana, infinitivul se întrebuințează ca imperativ impersonal, și la pozitiv și la negativ; dar, în limba noastră, forma infinitivului, și numai prescurtată, se-ntrebuința, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulară și numai cu negațiune. Exemple: “ Taci, dumnule! Nu țipa, cocoană!" â€�Plătește, nene! Nu plăti, țațo!" Ce se-ntîmplă însă? De la o vreme, grație dezvoltării necontenit crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

Ion Luca Caragiale - Nevoile obştii şi aşa numitele "Casa Noastră"... Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai Dan, căpitan de plai (XV secul) de Vasile Alecsandri Frunză verde de mălai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de brad, Cine merge jos în iad? Merg tătarii lui Murad, C-au ucis în zi de mai Pe Dan, căpitan de plai! (Fragm. de cântic poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruDECLINAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentruDECLINAT.

DECLINA

... trece un substantiv , un adjectiv , un pronume , un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale . 2. Tranz . ( Rar ; în expr . ) A - și declina numele , calitatea etc . = a - și spune numele , calitatea etc . ; a se prezenta . 3. Tranz A refuza să - și asume ...

 

DECLINAȚIE

DECLINÁȚIE , declinații , s . f . 1. ( Gram . ; înv . ) Declinare . 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe

 

DECLINAȚIUNE

DECLINAȚIÚNE s . f . v .

 

DECLINARE

... DECLINÁRE , declinări , s . f . Acțiunea de a declina și rezultatul ei . 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv , adjectiv , pronume , numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular și la plural . 2 ... trimitere a unei pricini spre soluționare la organul de jurisdicție competent de către organul sesizat cu soluționarea ei , care constată incompetența sa . - V. declina

 

DECLINABIL

... DECLINÁBIL , - Ă , declinabili , - e . adj . Care se poate declina

 

INDECLINABIL

INDECLINÁBIL , - Ă , indeclinabili , - e , adj . ( Gram . ) Care nu se declină ;

 

NEDECLINABIL

NEDECLINÁBIL , - Ă , nedeclinabili , - e , adj . ( Gram . ) Care nu se declină ( 1 ) ; indeclinabil . - Ne - +

 

NUME

NÚME , nume , s . n . 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim , arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru , o acțiune , o noțiune etc . și prin care acestea se individualizează . 2. Calificativ , atribut ; poreclă ; p . ext . titlu , rang . 3. Reputație , faimă . 4. ( Reg . ) Pretext , motiv . 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină ; spec .

 

PERSONAL

PERSONÁL , - Ă , personali , - e , adj . , s . n . I. Adj . 1. Care aparține unei anumite persoane ( 1 ) , privitor la o anumită persoană , care este specific , caracteristic pentru o persoană ; individual , propriu . 2. ( În sintagmele ) Tren personal ( și substantivat , n . ) = tren de persoane , care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile . ( Gram . ) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane ( 1 ) și care se declină schimbându - și forma după persoană , număr și caz . ( Gram . ) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane ( 3 ) . II. S . n . 1. ( Colectiv ) Totalitatea persoanelor ( 1 ) care lucrează într - o întreprindere , într - o instituție , pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc . 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același