Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:DESPICAT, DESPICĂTURĂ, DESPICARE, PROȚAP, TĂIA, ȘPĂLTUI, ȘPLINT, BINIȘ, BISULC, BUTURĂ ... Mai multe din DEX...

DESPICA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. * Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exgerată. ** Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ** Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ** Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezişul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. - Lat. *despicare.

Sursa : DEX '98

 

DESPICÁ vb. 1. a crăpa, a sparge, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A \~ lemne pentru foc.) 2. v. spinteca. 3. v. tăia. 4. a se crăpa, a se deschide. 5. v. deschide. 6. v. străbate.

Sursa : sinonime

 

despicá vb., ind. prez. 1 sg. despíc, 3 sg. și pl. despícă

Sursa : ortografic

 

A SE DESPICÁ pers. 3 se despícă intranz. 1) A se rupe pe o anumită porțiune prin întindere; a crăpa; a plesni; a pocni. 2) (despre pămint sau formații ale lui) A se crăpa, căpătând fisuri adânci; a se deschide. 3) (despre muguri, boboci) A începe se desfacă; a crăpa. /<lat. despicare

Sursa : NODEX

 

A DESPICÁ despíc tranz. 1) (obiecte) A desface de-a lungul (prin tăiere, lovire etc.) în două sau în mai multe bucăți. * \~ firul de păr în patru (sau în șapte) a examina ceva cu prea multă sârguință. 2) A face se despice. 3) (spații compacte) A străbate cu o viteză deosebită; a spinteca. 4)fig. A pătrunde cu perspicacitate; a analiza subtil. /<lat. despicare

Sursa : NODEX

 

despicá (-c, -át), vb. - 1. A tăia lemnul în sens longitudinal. - 2. A tăia, a trece prin, a străpunge. - 3. (Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. - Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. d?spic?re, "a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat" (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la "a despica pîntecele" se ajunge cu ușurință la "a despica" în general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea și Scriban pleacă de la spicum. - Der. despicătură, s.f. (înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; așchie).

Sursa : etimologic

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru DESPICA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 120 pentru DESPICA.

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi)

Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi) După furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe cer s-adună nor peste nor Furtuna muge spăimântător, Vâjâie vântul, trăsnetul pică, Pământul geme și se despică! — Dar totul trece, furtuna zboară Liniștea morții jos se coboară Și după trăsnet, fulger și vânt Urmează groaza unui mormânt. — Și-n al meu suflet nor peste nor Se grămădise spăimântător, Amor și ură crud vâjâiau Inima 'n două mi-o despicau. Dar astăzi toate, toate-au trecut Și-n groaza morții s-au prefăcut. Nici o simțire nu mai e vie Inima-mi este goală, pustie, Cutreier lumea rătăcitor Fără de ură, fără de

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării

Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării ,,Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că-i copilă. Să o lase-i vine dor, C-are fața de bujor. ,,Scoală, puică, să mă vezi, Să mă vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...

 

Alecu Donici - Leul la vânat

Alecu Donici - Leul la vânat Leul la vânat de Alecu Donici Leul, lupul, vulpea și câinele odat', Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Și adunând pe toți ai săi, Spre jertfă l-au întins. — Acuma e treaba mea, băieți, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeți Cum eu împart ușor. Și despicând îndat' pe cerb în patru părți, Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți. Și iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge, Pe loc îl voi

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...

 

Alexandru Macedonski - Plecare

Alexandru Macedonski - Plecare Plecare de Alexandru Macedonski Întindeți pânzele, băieți,... Un vânt subțire se ridică, Albastra mare se despică, Pe cer alunecă nori creți... Întindeți pânzele, băieți, Un vânt subțire se ridică. Urcați în vârfuri de catarg Și puneți steagul de plecare Durerea mea dacă e mare, Pământu-acesta este larg... Urcați în vârfuri de catarg Și puneți steagul de plecare. De unde sunt și cine sunt Voiesc să uit pe vecinicie... Ah! de-ar sufla o vijelie În valuri s-aflu un mormânt... De unde sunt și cine sunt Voiesc să uit pe

 

Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F

Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru DESPICA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru DESPICA.

DESPICAT

... DESPICÁT , - Ă , despicați , - te , adj . Tăiat , desfăcut de - a lungul ; crăpat . - V. despica

 

DESPICĂTURĂ

... DESPICĂTÚRĂ , despicături , s . f . 1. Tăietură , crăpătură făcută în lungime . 2. Bucată despicată , mai ales dintr - un lemn . - Despica

 

DESPICARE

... DESPICÁRE , despicări , s . f . Acțiunea de a ( se ) despica . - V. despica

 

PROȚAP

PROȚÁP , proțapuri , s . n . 1. Prăjină groasă de lemn , bifurcată la un capăt , care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul ; rudă . 2. Prăjină cu vârful despicat , în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului , pe deasupra capetelor mulțimii . 3. Prăjină despicată la un capăt , cu care se culeg fructele , cu care se prind racii etc . 4. Pârghie la moara de vânt sau la

 

TĂIA

... în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice ; a diviza , a scinda , a despica , a fragmenta , a îmbucătăți . 2. Tranz . A despica , a spinteca , a trece prin . . . 3. Tranz . A suprima ( un text sau o parte din el ) . 4. Tranz . A ...

 

ȘPĂLTUI

... ȘPĂLTUÍ , șpăltuiesc , vb . IV . Tranz . A despica

 

ȘPLINT

ȘPLINT , șplinturi , s . n . Piesă de metal de forma unui cui despicat în două brațe egale , care servește ca element de fixare a două piese ori ca element de blocare sau de siguranță a piulițelor împotriva

 

BINIȘ

BINÍȘ , binișuri , s . n . Haină boierească lungă de ceremonie , cu mânecile largi și despicate , strânsă pe bust și largă în poale , căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari . [ Var . : ( înv . și reg . ) beníș s .

 

BISULC

BISÚLC , - Ă , bisulci , - ce , adj . ( Despre animale ) Care are copite

 

BUTURĂ

BÚTURĂ , buturi , s . f . ( Reg . ) 1. Butuc ( 1 ) ; buturugă . 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte , care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc ; ciot . 3. Trunchi scorburos ; butoarcă . [ Var . : bútur , búture s .

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...