Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

DETUNĂTOR - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunător, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S.n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. - Detuna + suf. -ător.

Sursa : DEX '98

 

DETUNĂTÓR adj. v. bubuitor.

Sursa : sinonime

 

detunătór adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre

Sursa : ortografic

 

detunătór s. n., pl. detunătoáre

Sursa : ortografic

 

DETUNĂT//ÓR^2 \~oáre n. Parte a armei de foc unde se retrage tubul cartușului. /a detuna + suf. \~ător

Sursa : NODEX

 

DETUNĂT//ÓR^1 \~oáre (\~óri, \~oáre) Care detună; bubuitor. /a detuna + suf. \~ător

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru DETUNĂTOR

 Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru DETUNĂTOR.

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera visco­lul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul su­fla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tul­burare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cos­mos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...