Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:MEDIEVAL, DECIMA, DELNIȚĂ, GHILDĂ, NEMEȘ, PÂRCĂLAB, PALADIN, SIGNORIE, ÎMPĂMÂNTENI, ÎNVESTI ... Mai multe din DEX...

EV - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

EV, evuri, s.n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. * Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. - Din lat aevum.

Sursa : DEX '98

 

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. o ?l mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)

Sursa : neoficial

 

EV s. v. epocă, eră, perioadă.

Sursa : sinonime

 

ev s. n., pl. évuri

Sursa : ortografic

 

EV évuri n. livr. Perioadă mare din istoria omenirii care se distinge prin anumite trăsături specifice. \~ul mediu. /<lat. aevum

Sursa : NODEX

 

ev (-vi), s.m. - Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. Lat. aevum. Este împrumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamás, Magyar Nyelv?r, XXX, 243. - [art. 3215]

Sursa : etimologic

 

EV- v. eu-.

Sursa : neologisme

 

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum].

Sursa : neologisme

 

!ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri/evi

Sursa : DOOM 2

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruEV

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 31 pentruEV.

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată Pomada fermecată de Ion Luca Caragiale Multe pomezi pentru creșterea părului pierdut s-au încercat în deosebite veacuri, totdeuna cu sinceritate și niciodată cu succes, amăgind astfel necontenit iluziile bietei noastre omeniri. Dar geniul cutezător al omului nu a desperat. Cu nestrămutată încredere într-un “viitor mai mare, mai bun, mai frumosâ€�, el a urmat fără preget să caute ce-i trebuia — pomada fermecată — și iată că, în fine, providența i-a încununat cu prisos strădania seculară, dându-i acum de curând ceva mai mult decât el ar fi îndrăznit să-și închipuie a spera. Acesta este de aminteri un obicei cunoscut al providenții: după ce vreme îndelungată îți pune la încercare răbdarea, tocmai când, zdrobit, începi a crede că ți-ai sleit toată energia în zadar, îți scoate generoasă înainte o strălucită răsplată. În antichitate, Arhimede, făcând regulat băi reci, află legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste ...

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi

Ion Luca Caragiale - Varietăţi geografice. De la Zanzibar la Salonic şi înapoi Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi de Ion Luca Caragiale Citim în L'IndĂ©pendance roumaine de la 7/19 iunie 1885: „De când d. Xenopol a luat direcția foii supuse, Zanzibarul a devenit o insulă. Nu se mulțumește a-și remania redacția tânărul redactor; îi trebuie numaidecât și o remaniare completă a hartei geografice: pentru moment este prea mult entuziasm..." A doua zi, 8/20 iunie, sub titlul Ce este Zanzibarul? Voința națională scrie: „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. ...

 

Mihai Eminescu - Cărțile

... ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți un ev cum poate să te-nvețe. De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine Te-aș fi iubit atât ­ cât te iubesc? Căci tot ...

 

Mihai Eminescu - Dumnezeu și om

Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...

 

Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...

Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească ­ E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri ­ oștiri de nori ­ apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol ­ pierdut în chin ­ e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... sau, ca să zic mai bine, să compuie finalul primului act, era totdauna îmbrăcat în costume de trei epoce diferite, adică cu pieptare de mediul ev, cu bonete franceze Ă  la bivouac și, în loc de carabine Ă  la antica spaniola , avea puști cu baionete și cu spade de forma cea ...

 

Ion Luca Caragiale - Două note

Ion Luca Caragiale - Două note Două note de Ion Luca Caragiale În Note și schițe, 1892, pag.27. Nu se cunoaște un alt text anterior. Reprodus în Momente, schițe, amintiri, 1908. Am de mult intenÈ›ia să dau publicului o sumă de note asupra vieÈ›ii lui Eminescu - fiindcă inexactităÈ›ile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele: Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat È™i vecinic avînd nevoie de bani - se putea altfel? È™i poet, È™i sărac... Vecinic visa niÈ™te „mîini subÈ›iri È™i reciâ€�, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa - nainte cu cîteva luni. AÈ™a, odată, ca întotdeauna, înamorat È™i fără nici un ban, ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Mihai Eminescu - Împărat și proletar

Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

Ion Luca Caragiale - Ţal!... Țal!... de Ion Luca Caragiale Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen si se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secolul trecut, fiindcă la-nceput toți berarii și chelneni erau nemți, s-a introdus și acest verb țal’n, dar numai în formă de infinitiv imperativ, cu însemnarea: să plătesc! să plătim! În multe limbi europene, între cari și franceza și germana, infinitivul se întrebuințează ca imperativ impersonal, și la pozitiv și la negativ; dar, în limba noastră, forma infinitivului, și numai prescurtată, se-ntrebuința, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulară și numai cu negațiune. Exemple: “ Taci, dumnule! Nu țipa, cocoană!" â€�Plătește, nene! Nu plăti, țațo!" Ce se-ntîmplă însă? De la o vreme, grație dezvoltării necontenit crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruEV

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 208 pentruEV.

MEDIEVAL

MEDIEVÁL , - Ă , medievali , - e , adj . , s . f . pl . 1. Adj . Care aparține evului mediu , privitor la evul mediu , al evului mediu . 2. S . f . pl . ( Tipogr . ) Litere care imită scrierea din evul mediu . [ Pr . : - di -

 

DECIMA

DECIMÁ^2 , decimez , vb . I . Tranz . 1. ( În Roma antică și evul mediu ) A pedepsi o unitate militară , executând pe fiecare al zecelea soldat . 2. ( Despre războaie , epidemii etc . ) A omorî oameni în număr mare . DÉCIMA^1 s . f . ( În evul mediu , în Transilvania ) Dijmă plătită Bisericii catolice de către țăranii liberi , iobagi , târgoveți și micii nobili . - Cuv .

 

DELNIȚĂ

DÉLNIȚĂ , delnițe , s . f . 1. ( În evul mediu , în Țara Românească ) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv ; jirebie . 2. ( În evul mediu , în Țara Românească și în Moldova ) Parte dintr - o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului . Patru delnițe de fânaț . 3. ( Înv . și reg . ) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într - o luncă sau pe un delușor ; p . ext . moșie ,

 

GHILDĂ

GHÍLDĂ , ghilde , s . f . 1. Asociație ( 1 ) economică , politică și religioasă , constituită în apusul Europei , la începutul evului mediu . 2. Asociație de negustori ( pe bresle ) , constituită în Europa , în evul

 

NEMEȘ

NÉMEȘ , - Ă , nemeși , - e , s . m . și f . ( Adesea adjectival ) 1. Denumire dată în Moldova , în evul mediu , stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare . 2. Denumire dată în Transilvania , în evul mediu , nobililor mici și mijlocii ; p . ext . denumire dată membrilor clasei

 

PÂRCĂLAB

PÂRCĂLÁB , pârcălabi , s . m . 1. Titlu dat în evul mediu , în țările românești , persoanelor însărcinate cu conducerea unui județ , a unui ținut , a unei cetăți , având atribuții militare , administrative și judecătorești ; persoană care purta acest titlu . 2. Administrator al satelor boierești și mănăstirești , în evul mediu ; ( mai târziu ) primar ( rural ) . 3. ( Reg . ) Comandant al unei închisori ;

 

PALADIN

PALADÍN , paladini , s . m . ( În evul mediu , în Europa apuseană ) Nobil slujitor la palatul unor regi ; p . ext . cavaler rătăcitor din evul mediu , în continuă căutare de aventuri

 

SIGNORIE

SIGNORÍE , signorii , s . f . 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere . 2. Organ de conducere în unele orașe - republici italiene , în evul mediu , ales dintre membrii de vază ai breslelor . [ Pr . :

 

ÎMPĂMÂNTENI

ÎMPĂMÂNTENÍ , împământenesc , vb . IV . 1. Tranz . ( În evul mediu , în țările românești ) A acorda cuiva ( printr - un act domnesc ) calitatea și drepturile de

 

ÎNVESTI

ÎNVESTÍ , învestesc , vb . IV . Tranz . A acorda cuiva în mod oficial un drept , o autoritate , o demnitate , o atribuție : ( în evul mediu ) a da cuiva

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române...