Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:CAZ, FLEXIBIL, MOD, MORFEM, PARADIGMĂ, PARTITIV, PERSOANĂ, RECȚIUNE, SUPLETIV, ZERO ... Mai multe din DEX...

FLEXIONAR - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

FLEXIONÁR, -Ă, flexionari, -e, adj. 1. Care se îndoaie, care se încovoaie. 2. Care are flexiune (2); flexibil. [Pr.: -xi-o-] - După fr. flexionnel.

Sursa : DEX '98

 

FLEXIONÁR, -Ă adj. (despre cuvinte) care posedă flexiune (2). o limbă ~ă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema cuvântului. * flexibil. (după fr. flexionnel)

Sursa : neoficial

 

FLEXIONÁR adj. v. flexibil.

Sursa : sinonime

 

flexionár adj. m. (sil. -xi-o-), pl. flexionári; f. sg. flexionáră, pl. flexionáre

Sursa : ortografic

 

FLEXIONÁR \~ă (\~i, \~e) (despre limbi) Care posedă flexiune. [Sil. -xi-o-] /flexionnel

Sursa : NODEX

 

FLEXIONÁR adj. (Despre o limbă) Care posedă flexiune. [După fr. flexionnel].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruFLEXIONAR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentruFLEXIONAR.

CAZ

CAZ , cazuri , s . n . 1. Împrejurare , circumstanță , situație . 2. Întâmplare , eveniment ; accident . Un caz banal . 3. ( Urmat de determinări ) Îmbolnăvire , boală . Două cazuri de scarlatină . 4. ( Gram . ) Categorie specifică numelui , prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției ; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului , adjectivului , articolului , pronumelui și

 

FLEXIBIL

... de a se încovoia ușor ( și de a - și reveni la forma inițială ) ; elastic , mlădios . 2. Adj . ( Gram . ) Care are flexiune ( 2 ) ; flexionar

 

MOD

MOD , moduri , s . n . 1. Fel de a fi , de a se manifesta al cuiva sau a ceva ; fel în care se efectuează ceva ; cale , procedeu , metodă . 2. Categorie gramaticală specifică verbului , prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie . 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală , determinat de o anumită ordine și natură a intervalelor componente și de o anumită funcție a diferitelor sunete față de sunetul

 

MORFEM

MORFÉM , morfeme , s . n . ( Gram . ) Element morfologic ( afix , accent , desinență , alternanță fonetică , cuvânt auxiliar etc . ) cu ajutorul căruia se formează , de la o rădăcină , cuvinte și forme flexionare ; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat ( lexical sau

 

PARADIGMĂ

PARADÍGMĂ , paradigme , s . f . 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt . 2. ( Înv . ) Exemplu , model ; pildă ;

 

PARTITIV

PARTITÍV , - Ă , partitivi , - ve , adj . ( Gram . ; despre forme flexionare sau despre construcții ) Care exprimă ideea de parte dintr - un întreg sau întregul din care s - a luat o parte . Genitiv

 

PERSOANĂ

PERSOÁNĂ , persoane , s . f . 1. Individ al speciei umane , om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ; ființă omenească , ins . 2. ( În sintagmele ) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile . Persoană juridică ( sau morală ) = organizație care , având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege , este subiect cu drepturi și cu obligații , deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei . 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume ( personal , reflexiv , posesiv , de întărire ) , prin care se indică vorbitorul , interlocutorul și orice obiect , deosebit de vorbitor și de interlocutor ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai

 

RECȚIUNE

RECȚIÚNE , recțiuni , s . f . ( Gram . ) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională ; legătura dintre cuvinte și determinantele lor ; regim . [ Pr . : - ți -

 

SUPLETIV

SUPLETÍV , - Ă , supletivi , - e , adj . 1. ( Despre forme gramaticale ) Care completează , care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt . 2. ( Despre o normă legală ) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie ;

 

ZERO

ZÉRO , zeróuri , s . n . 1. Număr care , în numărătoare , reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0 ; nulă . 2. Epitet dat unui om de nimic ; nulitate . 3. ( Fiz . ) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi . 4. ( Lingv . ) Desinență ( sau sufix ) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară , care este marcată , față de alte forme cu afixe exprimate , prin lipsa unei mărci formale propriu -