Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:IROSEALĂ, IROSIRE, PIERDE, CHELTUI, MĂTRĂȘI, MENAJA, PĂPA, PĂRĂDUI, PĂRĂDUIT, PRĂPĂDI ... Mai multe din DEX...

IROSI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

IROSÍ, irosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) consuma făcând risipă, a (se) cheltui în mod ușuratic, a (se) împrăștia în exces; a (se) pierde, a (se) risipi. ** Refl. (Despre oameni) A depune eforturi (mari și) inutile într-o anumită direcție. - Cf. %a fierosi%.

Sursa : DEX '98

 

A irosia aduna, a economisi, a grămădi,

Sursa : antonime

 

IROSÍ vb. 1. v. cheltui. 2. a pierde, a risipi, (pop.) a strica, (înv.) a istrăvi. (Nu \~ cartușele degeaba.)

Sursa : sinonime

 

irosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irosésc, imperf. 3 sg. iroseá; conj. prez. 3 sg. și pl. iroseáscă

Sursa : ortografic

 

A SE IROS//Í \~ésc intranz. 1) (despre bani, bunuri materiale) A se folosi în mod nechibzuit; a se consuma cu risipă. 2) (despre persoane) A se consuma, depunând eforturi mari și inutile. /Orig. nec.

Sursa : NODEX

 

A IROS//Í \~ésc tranz. (bani, bunuri materiale) A face se irosească; a risipi; a cheltui. /Orig. nec.

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru IROSI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru IROSI.

Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 1)

Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 1) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Te uită, frunza pică irosită, Și vîntul geme prohodind departe ! Puțină vreme încă ne desparte De iarna tristă, prea curînd sosită !... Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită : Eu singur cînt cu vocea obosită Și trec prin încăperile-i deșarte... S-au dus privighetorile măiestre ; Pustiu e cuibul blîndei turturele... Ah, unde-i șuierul mierliței sure ! Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre, Ce trist răsună cînturile mele În liniștea adîncă din

 

Ion Păun-Pincio - Când trec...

Ion Păun-Pincio - Când trec... Când trec... de Ion Păun-Pincio Când trec pe drumul vechi și părăsit, O pace tristă parcă mă-mpresoară... Un vis uitat și-n vremuri irosit Mă-nvăluie cu umbra lui ușoară... Cum plâng poveștile de mai demult! Și-i trist... că nu-mi mai vine să le-ascult, Ți-i milă-n preajma unui zâmbet stîns, În care-o viață-ntregă s-a

 

Ion Păun-Pincio - Dies irae

Ion Păun-Pincio - Dies irae Dies irae de Ion Păun-Pincio (După Leconte de Lisle) Mă soarbe pâcla sură pe nesimțite-n jos ! Adâncul tău tot sufletu-mi să-nece... Cu roua voastră, codri, setea-mi stingeți – O, pașnic cer, strecoară-ți raza rece... Să uit de mângâierile deșarte, Ce sufletu-mi însângerat mi-l scurmă; O, vânt, neatins de zgomotele vorbei, Spre neștiute lumi, departe, du-mă. Iar tu, pustiu imens, de tremuri numai De șoapt-acelorași dorinți eterne, Atunci, învinsele-ți aripi, o, suflet, Spre pradă golului adânc le-așterne. Iar Moartea, irosind cenușa vieței, În noaptea-i pașnică mă ție-ascuns, Tihnit să sorb mereu în scursul vremei, Repaosul ce viața mi l-a

 

Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio)

Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio) Toamnă de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă, Ca glasul stâns de clopot și irosit pe

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... să mănânce fân... — Stai puțin, creștine, că spânzuri vaca! IÄ� fânul și-l dă jos la vacă! — Da' nu s-a irosi?... — Nu fi scump la tărâțe și ieftin la făină. Atunci omul ascultă și vaca scăpă cu viață. — Bine m-ai învățat, om bun ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ştefan Octavian Iosif Ștefan Octavian Iosif ()  n. 11 septembrie 1875 , Brașov  d. 22 iunie 1913 , București  Poet și traducător român    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Versuri (1897) 1.2 Patriarhale (1901) 1.3 Sonete (1901 - 1902) 1.4 Cântece și balade (1901 - 1902) 1.5 Poezii (1902) 1.6 Credințe (1905) 2 Traduceri 3 În colaborare cu Dimitrie Anghel 4 Legături externe Poezii Versuri (1897) Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiași Patriarhale (1901) Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artiști Sonete (1901 - 1902) Cătră tinerii poeți Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmirița Lăutarul Haiducul Secerișul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită) Cântece și balade (1901 - 1902) Cântece Singurel ca un haiduc... Nu mai sun pe luncă flori... Boii stau în jug supuși... Dragă codrule, te las... Stau la Bălgrad trei fârtați... Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceștii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin... Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morților Poezii (1902) Veselie ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski) Amintiri literare: Alexandru Macedonski de Cincinat Pavelescu Încă de când eram magistrat la Chișinău (1925 1928), mă gândeam să public un volum de poezii cu titlul: Cântecele unui greier. N-au apărut până acum decât prefața acestor cântece și o mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă. În freamătul luptei pentru existență, cântecul lui monoton rămâne aproape fără ecou. Învingătorii vieții, ajunși pe culmi, îl ignorează sau îl disprețuiesc. El cântă înainte pentru lună, pentru florile tăcute și îmbălsămate ale primăverii, pentru marea frământată de vânturi, pentru pădurile șoptitoare și tainice, pentru cerul albastru, tivit în amurg cu beteala de aur a soarelui ce scapătă, pentru holdele galbene îmbujorate de pata sângerie a macilor, pentru sufletele naive și smintite ale copiilor și ale nebunilor, ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia și moș Nichifor din Țuțueni. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună, încăpătoare și îndemânatică. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de ...

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

Mihai Eminescu - Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle de Mihai Eminescu    Draga mea Veronică,    Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.    Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.    Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru IROSI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru IROSI.

IROSEALĂ

... IROSEÁLĂ , iroseli , s . f . Faptul de a ( se ) irosi ; risipă . - Irosi

 

IROSIRE

... IROSÍRE , irosiri , s . f . Acțiunea de a ( se ) irosi ; împrăștiere încetul cu încetul ; risipire , cheltuire ( excesivă și inutilă ) . - V. irosi

 

PIERDE

... facă . II. Tranz . 1. A fi deposedat de . . . , a rămâne fără . . . , a nu mai avea ; spec . a irosi , a risipi . 2. ( Pop . ; despre femei ) A avorta . 3. A fi lipsit ( pentru totdeauna ) de o ființă dragă ; a ...

 

CHELTUI

... a cumpăra sau a plăti ceva , pentru a ajuta pe cineva etc . ; ( peior . ) a risipi , a irosi

 

MĂTRĂȘI

... a cărui prezență este supărătoare ; a alunga , a goni . 2. A cheltui , a risipi , a irosi

 

MENAJA

... sau ceva cu înțelegere ; grijă și îngăduință , a se purta bine cu cineva ; a cruța . 2. ( Rar ) A nu irosi

 

PĂPA

... PĂPÁ , pap , vb . I . Tranz . 1. ( În graiul copiilor ) A mânca . 2. Fig . ( Fam . ) A irosi

 

PĂRĂDUI

... dărăpăna , a se degrada , a se strica , a se ruina . 2. Tranz . A risipi , a irosi

 

PĂRĂDUIT

PĂRĂDUÍT , - Ă , părăduiți , - te , adj . ( Reg . și fam . ) 1. ( Despre construcții , mobile etc . ) Dărăpănat , degradat , stricat , distrus . 2. ( Despre bani , averi etc . ) Risipit , irosit . - V.

 

PRĂPĂDI

... ucide , a omorî , a răpune . 3. Tranz . ( Pop . ) A pierde un bun ; a risipi , a irosi

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...