Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

PLESNET - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

PLÉSNET, plesnete, s.n. 1. Zgomot (de mare intensitate) de scurtă durată, produs de ceva care izbeşte aerul sau alte corpuri; plesnitură. ** (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). - Plesni + suf. -et.

Sursa : DEX '98

 

PLÉSNET s. v. palmă.

Sursa : sinonime

 

PLÉSNET s. plesnitură. (Se aude un \~ sec.)

Sursa : sinonime

 

plésnet s. n., pl. plésnete

Sursa : ortografic

 

PLÉSNET \~e n. Zgomot apărut ca urmare a interacțiunii dintre corpuri sau medii (mai ales la crăpare, spargere, izbire etc.). /a plesni + suf. \~et

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru PLESNET

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru PLESNET.

Alphonse de Lamartine - Timpul trecut

... Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și ...

 

Constantin Stamati - Timpul trecut

... Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și ...

 

Mihai Eminescu - Când privești oglinda mărei

Mihai Eminescu - Când priveşti oglinda mărei Când privești oglinda mărei de Mihai Eminescu Când privești oglinda mărei,        Vezi în ea Țărmuri verzi și cerul sărei,        Nor și stea. Unda-n plesnetul ei geme        Și Eol Sună-n papura ce freme        Barcarol. Un minut dacă te-i pierde,        Tu, măcar, Sub noianul mării verde        Și amar, Colo-n umeda-i pustie,        Ca-n sicriu, Te-ai simți pe vecinicie        Mort de viu. Vezi pe buza mea pălită        Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită        Dulce vis, Și al luncei vânt de vară        Călduros Cântă-n lira mea amară        Lănguros. De-ai pătrunde c-o privire        Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire        Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine        Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine ­        Iată

 

Mihai Eminescu - Când privești oglinda mării

Mihai Eminescu - Când priveşti oglinda mării Când privești oglinda mărei de Mihai Eminescu Când privești oglinda mărei,        Vezi în ea Țărmuri verzi și cerul sărei,        Nor și stea. Unda-n plesnetul ei geme        Și Eol Sună-n papura ce freme        Barcarol. Un minut dacă te-i pierde,        Tu, măcar, Sub noianul mării verde        Și amar, Colo-n umeda-i pustie,        Ca-n sicriu, Te-ai simți pe vecinicie        Mort de viu. Vezi pe buza mea pălită        Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită        Dulce vis, Și al luncei vânt de vară        Călduros Cântă-n lira mea amară        Lănguros. De-ai pătrunde c-o privire        Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire        Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine        Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine ­        Iată

 

Mihai Eminescu - Poesis

Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... de rușine văzînd astă mîitură Au rămas mut de ispravă, parc-au născut fără gură, Privind astă chibzuire și plesnituri minunate, Ofta știind c-acel plesnet va suna și pe-a lui spate. Din calea noastră în laturi în partea despre amiază, Un drum plin de bolovane la un ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... nu-i departe,     Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet     Și în dinți scârșnind, Clocotind catranul, a bicelor plesnet,     Și obezi călind! Păgânul Doamne, a ta milă ruga mea deștepte!... Demonul Rugi nu-ți folosesc. Păgânul Vai! măcar dă-mi voie pe ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...