Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: SPULBERA

  Vezi și:SPULBERA, SPULBERĂTOR, SPULBERĂTURĂ, SPULBERARE, OMETIȚĂ, PRĂFUI, RĂSCOLIT, SFĂRÂMAT, SPULBER, SPULBERATIC ... Mai multe din DEX...

SPULBERAT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

SPULBERÁT, -Ă, spulberați, -te, adj. (Despre zăpadă, praf, frunze etc.) Risipit, împrăștiat de vânt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vânt. ** Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Zăpăcit, neserios, distrat. ** Fig. (Despre oameni) Furios, mânios. - V. spulbera.

Sursa : DEX '98

 

SPULBERÁT adj. 1. împrăștiat, risipit. (Frunze \~.) 2. viscolit. (Zăpadă \~.)

Sursa : sinonime

 

SPULBERÁ//T \~tă (\~ți, \~te) 1) v. A SPULBERA și A SE SPULBERA. 2) fig. (despre persoane) Care le face pe toate în grabă. /v. a (se) spulbera

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SPULBERAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 71 pentru SPULBERAT.

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți

Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă să piară ! Copii răzleți ai mîndrei noastre nații ! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații ! Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)

Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - O viață

Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Rozele

Ştefan Octavian Iosif - Rozele Rozele de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara... Le-a strîns frumos într-un pahar, Dar rozele muriră seara... Le cercetează tremurînd, Nedumerită, mititica, De ce s-au stins așa curînd? Nu le făcuse doar nimica... Și gîndul ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale... Acum, cu drag, le-adună iar. O, de-ar putea, le-ar da ființă ! Dar izbucnește-n plîns amar Văzînd că e cu neputință... Sărman copil neștiutor Ce plîngi sărmana ta comoară, Asemeni rozelor ce mor, Tot ce ni-e drag e dat să

 

Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu

... avere, Tu mi-ești singurul amic! Lupta este începută Mergi, și nu te turbura! Dumnezeu din cer ajută Rău-n vânt a-l spulbera!... Fără milă, — fără teamă, Să urmăm al nostru zbor!... Până când oare să geamă Împilatul muritor? Până când?... S-avem putere!... Focul naște din ...

 

Alexandru Vlahuță - 1907

Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine.    Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...

 

Alexandru Vlahuță - Ieri, azi, mâine

Alexandru Vlahuţă - Ieri, azi, mâine Ieri, azi, mâine de Alexandru Vlahuță Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată, Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată, Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt; Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt. Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit, Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit, Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește. Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate; Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate, Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi. Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SPULBERAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru SPULBERAT.

SPULBERA

SPULBERÁ , spúlber , vb . I . Tranz și refl . 1. A ( se ) ridica în vârtej și a ( se ) duce departe ( împrăștiindu - se ) ; a ( se ) risipi , a ( se ) împrăștia . 2. Fig . A ( se ) nimici , a ( se )

 

SPULBERĂTOR

... SPULBERĂTÓR , - OÁRE , spulberători , - oare , adj . ( Rar ) Care spulberă ; care este spulberat . - Spulbera

 

SPULBERĂTURĂ

... SPULBERĂTÚRĂ , spulberături , s . f . ( Rar ) Zăpadă , praf , frunze etc . spulberate de vânt ; p . ext . lucruri împrăștiate , răspândite în toate părțile . - Spulbera

 

SPULBERARE

... SPULBERÁRE , spulberări , s . f . Acțiunea de a ( se ) spulbera și rezultatul ei ; împrăștiere , risipire ; fig . nimicire . - V. spulbera

 

OMETIȚĂ

OMÉTIȚĂ s . f . ( Reg . ) 1. Zăpadă fină ( spulberată de vânt ) . 2. Partea cea mai fină a făinii , care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului ;

 

PRĂFUI

... a ( se ) umple de praf . 2. A ( se ) preface în praf , a ( se ) mărunți ; p . ext . a ( se ) spulbera

 

RĂSCOLIT

RĂSCOLÍT , - Ă , răscoliți , - te , adj . 1. În dezordine , răvășit . 2. ( Despre pământ ) Scurmat , râcâit ; ( despre praf , valuri etc . ) stârnit , spulberat . 3. Agitat ,

 

SFĂRÂMAT

SFĂRÂMÁT^2 , - Ă , sfărâmați , - te , adj . ( Despre lucruri ) Făcut fărâme , zdrobit , fărâmițat ; fig . destrămat , spulberat . V. sfărâma . SFĂRÂMÁT^1 s . n . Sfărâmare . [ Var . : sfărmát s . n . ] - V.

 

SPULBER

SPÚLBER , spulbere , s . n . Spulberare ; ninsoare spulberată ; vânt

 

SPULBERATIC

... SPULBERÁTIC , - Ă , spulberatici , - ce , adj . ( Despre oameni sau comportarea lor ) Ușuratic , flușturatic , nestatornic . - Spulbera

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...