Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ZBUCIUMAT, ZBUCIUMĂTOR, ZBUCIUMARE, ÎNVIFORA, ÎNVIFORAT, AGITA, BOCET, CIUDI, FRĂMÂNTAT, FURTUNOS ... Mai multe din DEX...

ZBUCIUMA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. - Probabil din buciuma.

Sursa : DEX '98

 

ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. ~ (din smâc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium^1 [; sau din lat. bucin?re; sau din bucium^1, fără a-i putea însă explica semantismul] - din rom. provine ngr. ?????????)

Sursa : etimologic

 

A (se) zbuciumaa (se) calma

Sursa : antonime

 

A se zbuciumaa se calma, a se liniști

Sursa : antonime

 

ZBUCIUMÁ vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se frământa, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a \~ toată noaptea în așternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fâg.) a se sfărâma. (Nu te mai \~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se frământa, a se neliniști, a se zvârcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se \~ în mod inutil.) 6. v. strădui.

Sursa : sinonime

 

zbuciumá vb., ind. prez. 1 sg. zbúcium, 3 sg. și pl. zbúciumă

Sursa : ortografic

 

A ZBUCIUMÁ zbúcium tranz. (ape) A face se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma

Sursa : NODEX

 

A SE ZBUCIUMÁ zbúcium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se zvârcoli; a se neliniști; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruZBUCIUMA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 103 pentruZBUCIUMA.

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

 

Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F

Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...

 

Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele

Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea Luntrea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Plutind pintre valuri Departe de maluri Se zbuciumă inima mea. Când luntrea, o, Doamne, se-nalță și iar se coboară, Ajunge odată Mereu legănată Doritul liman a vedea. Și eu am o țintă, dar timpul ce fuge și zboară Lăsa-mă-va oare Pe căi mișcătoare S-ajung șovăind pân'la ea? Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară, Cui pasă să știe În lumea cea vie: Cu ce și-ncotro se ducea? Ci-n mine s-ascunde ferită de toți o comoară: D-a fi să se-nece În unda cea rece, Mai bine, ah, nu se năștea!... Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Departe de maluri Plutind printre valuri Se zbuciumă inima

 

Constantin Stamati - Crucelița soției mele

Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...

 

George Coșbuc - Aghiotantul

George Coşbuc - Aghiotantul Aghiotantul de George Coșbuc Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci de mine că-s fiară! Atunci la plecare plânsesem tustrei Și mama, sărmana, bătrână Ținându-ne-alături în mâinile ei De-o parte și de-alta de mână, Sta-n poartă la drum și vorbea-ncetinel, Și mie, zicându-mi pe nume: Ești frate mai mare și-ai grijă de el, Voi singuri ai mamei pe lume! Acum el e mort și departe de-ai săi Și parca-mi tot sună cum geme. Dar eu alergam la redută, prin văi, S-ajung cu porunca la vreme. Mușcase cu gura pământul de chin, Și strânse pământul în mână; Întreaga sa față și părul său plin De sânge-nchegat cu țărână. Luându-l în brațe mi-l dusei apoi La umbră sub poala pădurii, Spălându-i pe gene lipitul noroi Și spumele crunte-ale gurii Și-nceț ridicându-l de spate puțin Îi pusei la gura-ncleștată Să prindă din ploscă vrun picur de vin, Dar moale căzut-a deodată. Și iarbă smulgând i-am ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Înainte!

Ştefan Octavian Iosif - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe marea asta-a vieții zbuciumată, Ce peste tot o-nvăluie misterul, De vrei să afli cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu plânge-a tale pânze sfâșiate, Ci stăruiește spre necunsocut, Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape Și caută să mori cel de pe urmă! Cumpăna, nr 1, 29 noiembrie

 

Ștefan Octavian Iosif - Goana

Ştefan Octavian Iosif - Goana Goana de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pornește-n zvon de zurgălăi Vuind caleasca boierească, Dănciugii goi s-alungă droaie, Boierul strigă din calească :       â€” Hei! cine vrea această pungă ?       Voinicul ăla s-o ajungă ! O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. Dînd chiot, surugiul mînă, Clăbuci fac armăsarii-n zbor ;       Și urlă haita țigănească       Prin nori de praf, după calească. S-apuce-ntîi toți vor o dată, Se zbuciumă, se îmbrîncesc ; Se-ncinge-o luptă desperată, Și cad, și se rostogolesc :       Naintea lor caleasca zboară...       Ei sar ; s-aștern pe goană iară... Tîrziu, sătui de alergare, S-abat pierzînd orice speranță... Caleasca după deal dispare. Departe flutură o treanță...       E unul dintre puradei, Tot se mai ține-n urma ei. Un pas mai e pîn-la calească, Dar simte că rămâne-n urmă... Ar vrea să strige, s-o oprească, Dar răsuflarea i se curmă :       Un gest în sus, un vaiet stins,       Și cade mort, cu brațu-

 

Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură,   Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruZBUCIUMA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentruZBUCIUMA.

ZBUCIUMAT

ZBUCIUMÁT , - Ă , zbuciumați , - te , adj . 1. Frământat , tulburat ; neliniștit , îngrijorat . 2. Agitat ;

 

ZBUCIUMĂTOR

... ZBUCIUMĂTÓR , - OÁRE , zbuciumători , - oare , adj . ( Rar ) Care ( se ) zbuciumă ; zguduitor , chinuitor . - Zbuciuma

 

ZBUCIUMARE

... ZBUCIUMÁRE , zbuciumări , s . f . Faptul de a ( se ) zbuciuma ; frământare , chin , necaz ; agitație , alergătură ; zvârcolire , zbatere . - V. zbuciuma

 

ÎNVIFORA

... Pop . ) 1. Intranz . ( Despre vifor ) A bate cu putere ; a vifori . 2. Tranz . Fig . A tulbura , a zbuciuma

 

ÎNVIFORAT

ÎNVIFORÁT , - Ă , înviforați , - te , adj . ( Pop . ) 1. Bătut , cuprins de vifor ; p . ext . furtunos , înverșunat ca viforul ; năvalnic , vijelios . 2. Fig . Tulburat , zbuciumat . [ Var . : înviforít , - ă ad j . ] - V.

 

AGITA

... se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate , sub impulsul unor enervări . 3. Tranz . și refl . Fig . A ( se ) frământa , a ( se ) zbuciuma

 

BOCET

BÓCET , bocete , s . n . 1. Plâns zbuciumat , însoțit de vaiete , strigăte , tânguiri ; jalet , vaiet . 2. Lamentație improvizată , de obicei versificată și cântată pe o anumită melodie , care face parte din ritualul înmormântărilor ( la țară ) ; cântare de mort . - Boci + suf . -

 

CIUDI

... înciuda . 2. ( Înv . ) A se mira , a se minuna 3. ( Înv . ) A se frământa ( sufletește ) , a se zbuciuma

 

FRĂMÂNTAT

FRĂMÂNTÁT^2 , - Ă , frământați , - te , adj . 1. ( Despre aluat ) Preparat prin frământare . 2. Fig . Cuprins de neliniște ; zbuciumat , agitat . - FRĂMÂNTÁT^1 s . n . Frământare . - V.

 

FURTUNOS

FURTUNÓS , - OÁSĂ , furtunoși , - oase , adj . 1. Bântuit de furtună ; fig . agitat , zbuciumat . 2. Fig . ( Despre ființe și acțiunile lor ) Năvalnic , impetuos , violent . - Furtună + suf . -

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române...