Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA SĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 3068 pentru CA SĂ.

Emil Gârleanu - Ca soarele!

... Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de ... „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî -și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei. Și-a început pichirea se învârte-n sus și-n jos pe lângă păun. Azi așa, mâine iar așa, până când i-a venit odată la socoteală ... întâiul sărut! „Sunt mulțumită!â€� „Chiau!â€� „Sunt fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare -mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume se revarsă valuri de lumină. Păunul strălucește de parcă ar ... sufletul ei sălbatic, plin de poezie, își îmbie și iubitul: „Privește, privește, dragă!â€� Dar păunul se supără. Îngâmfala îi descleștează limba: „Ce

 

George Topîrceanu - Câți ca voi!

... George Topîrceanu - Câţi ca voi! Câți ca voi! de George Topîrceanu Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenușie Și-un cocoș împintenat S-au suit și stau la sfat: — Ia ... mă rog ție, Cât de sus ne-am înălțat!... Și deodată, cu glas mare, Începură amândoi, cotcodăcească-n soare: — Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Dar de sus, din corcoduș, Pitulându-se-ntre foi, Mititel și jucăuș, Le-a răspuns un pițigoi: — Câți-ca-voi! Câți-ca

 

Alexandru Vlahuță - Să plec%3F

... Alexandru Vlahuţă - plec%3F plec? de Alexandru Vlahuță plec? Ah, mult e dureros plec de lîngă ea. Din sufletu-mi pustiu, noptos, sting drăguța-i stea. Căci o iubesc cum n-am iubit Ființă-n viața mea. A, traiul meu va fi cernit Departe dus ... munți, și stele lucitoare, Și cerul de aramă. Și toate cad bucăți mărunte Și fac în fața mea Un zid înalt, nalt cît un munte, Ca-n veci stau cu ea. O, da, stau, căci fără ea Mi s-ar părea că mor, stau,

 

Cincinat Pavelescu - Voiesc să cânt

... Cincinat Pavelescu - Voiesc cânt Voiesc cânt de Cincinat Pavelescu Voiesc cânt! Pădure scumpă, leagăn sfânt, Tu, ce-ai scăldat în poezie Apusa mea copilărie, Din nou redă-mi avânt! Voiesc cânt! fiu ce-am fost uit ce sânt... Cântarea e re-ntinerire, E un ecou de fericire, E cerul pe pământ. Voiesc cânt! uit că totul e cuvânt, Vis, nălucire trecătoare, Că viața este ca o floare Ce crește pe-un mormânt. Voiesc cânt! Voiesc

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... apucă fizionomia întreagă a părții globului unde și-a petrecut vara, și-i strigă din depărtare, de sus, pe limba ei: ,, ne mai vedem cu bine la anul!. Dar nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca o pasăre; era o minte cugetătoare, înavuțită cu frumoase învățături știa tot ce se petrece în lumea mare și-n cea mică. Vorbea, în perfectă ... altă întrebare: — Cum? dumneata... știi și românește? — Perfect! răspunde omul extraordinar. — Domnule, zic eu, nu-ți poți închipui câtă plăcere îmi face călătoresc cu un om așa de umblat ca dumneata! Crede-mă că tot drumul de aseară și până adineaori am regretat că nu cunosc și eu o limbă străină, pot intra în conversație cu un tovarăș de călătorie așa de spiritual și care știe atâtea! Tânărul mi-a mulțumit de compliment, și ... ș.cl; și toate aceste afirmațiuni, confirmate cu: ,,așa am noroc!... așa trăiesc!... ,,așa tiorăsc!... așa am parte de sănătate!... așa mor! După acestea, începe

 

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină

... Mihai Eminescu - Apari dai lumină Apari dai lumină de Mihai Eminescu Apari dai lumină arcatelor ferești, văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat ... scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! Din lumea de mizerii și ... blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar

 

Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri

... Mihai Eminescu - Dacă iubeşti fără speri Dacă iubești fără speri de Mihai Eminescu Dacă iubești fără speri        De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri        De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar        Și ... asemeni, Căci o iubire în zadar        Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri        În piept, în partea stângă-i, De-acolo trebuie ceri        Cuvinte te mângăi. Acolo afli adăpost        Oricâte se întâmple, Ca ș-un amor care-ar fi fost        Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit        Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit        Singurătății mării. Și ochiul ... Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat        Călătorind spre dânsul. Și dau cadențe de nespus        Durerii tale lunge, Pe când luceafărul e sus        Ca -l nu-l poți ajunge. Zâmbește trist cu raze reci        Speranțelor deșarte: În veci iubi-o-vei, în veci        Va rămânea departe. Ș-a ...

 

Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfințit

... Mihai Eminescu - fie sara-n asfinţit fie sara-n asfințit de Mihai Eminescu fie sara-n asfințit        Și noaptea o înceapă; Răsaie luna liniștit        Și tremurând din apă; Și împrăștie scântei        Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei        stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin        De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin        Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte mă fac,        Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce privește-n lac        Adâncu-i cuprinzându-l. Cu farmecul luminei reci        Simțirile străbate-mi: Revarsă liniște de veci        Pe noaptea mea de patemi ...

 

Veronica Micle - Să pot întinde mâna...

... Veronica Micle - pot întinde mâna... pot întinde mâna... de Veronica Micle pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta Încetul la o parte șuvițele le-aș da, Senină rămâie, curată ca un crin, Icoană de iubire la care mă-nchin. Dar tu ca un luceafăr departe strălucești, Abia câte o clipă în cale-mi te ivești, Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la ...

 

Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea

... Grigore Alexandrescu - Când dar o guşti pacea Când dar o guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o -nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ... nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al ... lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând ... osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu; Voi

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... cel ci au pus pravili politici nu ar fi fost cu periĂ©rghii și zadarnic la scris (o pravilă a lui Solon legiuia ca neamul acelui ce omoară singur rămâie necinstit și averea lui -s iei în folosul casii obștești), nu aș avĂ© acum treabă, sârguindu-mă vă arăt cum că trebui mori, ce luând pe ascuns o frânghie de la pat și ducându-mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ ... Încâ de dughenile acele câte au ilău și ciocan fug cu grabă, tarapanĂ¡lile, herăriile și multe altile, iar pe aceli meșteșuguri le iubăsc, care săvârșesc prin tăceri, cu toate că eu acum am găsit zugravi cântând când zugrăvĂ©. Așa de drag le este unora vorbascâ și nu pot stăpâni pe sâne! Pănâ când, deci, trăiem sângur, dobândem îndestulă liniște, fiindu-mi slugile învățate nu facă nimic de aceli de cari mă supăr, dar fiindcă au trebuit dau și piste răle, viind unul din cei isteți, și defăimând holteie și însurare lăudând, au zis: Nu voi ca

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>