Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNTRISTAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 167 pentru ÎNTRISTAT.

Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin lunci ...

 

Constantin Stamati - Roagă-te pentru mine

... zbucnește, Deci și pentru mine să-l rogi nu uita. Ți-aș spune o vorbă și sunt la-ngrijere, Că fața ta poate se va întrista; Fii dar tu cu pace, iar eu cu durere, Deci și pentru mine te rog nu uita. Două inimi însă făcând rugăciune, Tot cu o ...

 

Constantin Stamati - Tânguirea

Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi spui durerea, nu pot de suspin, Vrând să-mi plâng soția, lacrimi mă îneacă, Inima îmi sfarmă al durerii chin, Și suspinuri cearcă pieptul să-mi desfacă. Ah! cu dânsa poate pieri la un loc Jurământuri sânte, ce pe soți îi leagă, Fragede expresii, sărutări de foc, Care numai moartea putu să le șteargă... Zile fericite, toate ați trecut, Ați pierit ca umbra, v-ați stins ca o pară, Bucuria voastră au fost un minut... Ce acum răscumpăr cu lacrimi amare. Cu-așa triste gânduri în lume trăiesc, Dar, scumpă soție, eu sunt tot cu tine, Și-n somn, și-aievea, și când mă trezesc, Ș-al tău amat nume nu-ncetez a-l spune. Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine, Te chem lângă mine, dar tu, negrăind, Te uiți întristată... și nu vii la mine! Tu nu vii la mine! Doar de ai uitat Că a ...

 

Constantin Stamati - Un român înstrăinat

Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo lăsând Strămoșești mormânturi, frați ce mă iubea, Și plină de grații pe Moldova mea Dornic

 

Dimitrie Anghel - Amiaza

Dimitrie Anghel - Amiaza Amiaza de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 22 decembrie 1902 E cald și lîngă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică, Văzduhul tot nu se-nfioară de nici un zbor de rîndunică. Și doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină, Mărgele negre sămănate pe drumuri albe de lumină. În straturi florile-s trudite; un crin din cînd în cînd se-ndoaie Și lung privește-n sus, să vadă: nu se purcede-un nor de ploaie? Dar întristat în țernă iarăși își frînge trupul zvelt în două... Ce n-ar da florile să aibă acum măcar un strop de

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu

Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...

 

Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)

Dimitrie Anghel - Steluţa (Anghel) Steluța de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Romanțe vechi", în Minerva , IV, 1175, 25 martie 1912, p. 3. Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor. Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape. Oricum, toate sunt mai prietenoase, oamenii au un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce-o cînta pe ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...

 

Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre

Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre În florile plăpânde din câmpurile noastre de Dimitrie Bolintineanu Și florile plăpânde din câmpurile noastre, Născute pe mormântul vitejilor străbuni, Sunt mult mai râzătoare ca sufletele voastre, O, frații mei cei buni! Oh! sufletele voastre sunt întristate foarte La vechea strălucire sunteți nepăsători; La cântece fatale de doliu și de moarte, Cătați ascultători! Eu vă respect durerea ce viața vă-nconjoară, Cu voi, întotdauna vărs lacrime chiar eu. Dar lacrimile-alină durerea voastră oară, O, mare Dumnezeu! Adeseori un popol ce cade sub durere, Durerile-i amare lui însuși e dator! Să plângă cel ce pierde speranță și putere, Ce merită-al său dor! Dar inima ce-i plină de viață, de mărire, La moarte și la doruri privește cu dispreț! Așa făcea pe timpul de fală, fericire, Românul cel măreț. În inimile voastre de ce nu pot eu oare Să vărs căldura sacră ce-ncinge sânul meu? Atunci ați trece viața cum trece-o sărbătoare Înalte Dumnezeu! O, frați d-o suferință, d-o țară, d-o durere, Se cade ca proscrisul ce voi ați blestemat S-atingă sânul vostru cu flori de mângâiere, El, cel

 

Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul

Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>