Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (DE) ÎNDATĂ CE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 414 pentru (DE) ÎNDATĂ CE.

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... Miron Costin - De neamul moldovenilor De neamul moldovĂ©nilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor de Miron Costin Cuprins 1 Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ­ 2 Cap. I - de Italia 3 Capul al doilea - Pentru împărăiia râmului 4 Capul al treilea - De Dachiia 5 Capul al patrulea - De Traian-împăratul 6 Cap al cincilea - Aicea vine rândul să pomenim de cetățile ce se află aicea în ară la noi 7 Capul al șaselea - De numerile neamului acestor țări și de port și de limba graiului, de unde au luat, așijderea și de tunsura, carei să află și acmu la prostime pe supt munte, lăcuitorii ce suntu și de lĂ©ge creștinească, de unde au luat 8 Cap al șeptilea și cel de pre urmă - vini rândul a arăta cât au trăit aceste locuri cu oameni după descălicarea lui Traian cu românii de la Italiia Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ­ Către cititoriu Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescÅ­ și muntenescÅ­ și câți sunt și în ... Țările Ungurești cu acest nume, români și până astăzi, ...

 

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații

... traistă niște cîrnați, Vine în grabă acasă, Să face speriat nespus, Strigă nevastă să iasă, Îi arată un nor sus, Zicînd: - Luai la tîrg veste De la oameni învățați Că norul ce vine este Plin de ploaie cu cîrnați, Și cum că vin le e teamă Niște păsări după el, Cu aripile d-aramă Și cu ciocul de oțel, Și dau toți cu socoteală Că de mulțime ce sînt, Viind într-a lor iuțeală, Vor face rău pre pămînt. Nevasta-ncepu să zică : - Ce spui ? așa să trăiești! Aoleo ! eu mor de frică, Tu, frate, să mă păzești. El necăjit îi răspunde : - Ce să păzesc mai întîi? Tu mai bine te ascunde Și eu singur să rămîi. - Unde ? unde, frățioare? Zicea țiindu-l de brîu. El zicea să se pogoare Aci-ntr-o groapă cu grîu. Aceasta ea o și face. Puind o scară curînd, Intră-nlăuntru și tace ... iar fără a se teme Îndată s-a-nfățișat, Căruia-ncepu să-i zică Cu un ton foarte răstit : - Cum tu de n-ai nici o frică Să ții ceea ce

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... becisnicul acesta,     Că nu puține răutăți, ce multe făcea foarte,     Iară Costandin postelnecul i-au scos capul dân moarte.     Și iarăș ca pre un fecior, de pururea îl iubiia,     Nicidăcum uitându-să la cele ce auziia,     Nici de lângă dumnealui atuncea l-au lăsat,     Ci ca pre un bun credincios, cu dânsul l-au luat.     [...............................................................]     Atuncea, dar, Ghica-vodă țara că au domnit ... acesta s-au aflat,     Cu slujbe și cu sfaturi bune, cu driaptă credință,     Cu numele cel bun al lui, cu multa nevoință!     Că atunci el de ar hi lipsit, n-ar hi luat domnie,     Nici tată-său n-ar hi scăpat atunci den pușcărie.          Ce după ce au mersu în țară, au fost cu vrednicie,     Și cu vreme au ușurat țara de datorie.     Că sfiatnic bun lui îi era, și bun învățătoriu,     Cât îl făcuse de-i zicea "drept judecătoriu".     Și după ce domniia bine de tot să întemeia(se),     El încă s-au tras înnapoi, la țară să dusese.     La satele-ș să preunbla, cu lunile el șădea.     Așa pustiul ... mai vedea, de multa trufășie!     Scos-au biruri și nevoi atuncea pre creștin     Și ei, cu lacrămi plătiia și le da tot deplin.     Unde află de

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

... să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în sus, apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos, trebuia să treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta

 

Costache Conachi - Visul amoriului

... merge acum în grabă la palatul fericit,     Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit.     Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit     De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit,     Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea,     Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€�     Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin,     Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin.     Doi salcîmi de dinlăuntru cu candelele de flori     Înșira printr-a lor frunză zefirii măgulitori.     De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea,     Învălit cu trandafirii ce zînele curăța,     Și într-alta Afrodita, în brață cu Chipidon,     Cu pepturile lipite petrecea în dulce somn.     Un părău de apă vie, ca un șarpe în cujbări,     La umbră sta o mulțîme de fete cu sînul gol,     Cu părul în lenevire pe grumazii lor răscol.     â€žVezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea,     Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea,     Sînt din grădina dintăi florile ce ai văzut,     Dar să te ferești de ele, căci îndată ...

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... cu dînsul, la capre zărește Un osebit lucru, care cam lucește. Vine mai aproape, mărgăritar vede, Îi pare că este, dar nu să încrede, Aleargă îndată, domnului său spune, Vine și-el, privește ca la o minune. După care-ncepe cu el să vorbească Cam pe de departe, ca să-l ispitească, Zicînd : ce sînt ale ? De unde le are ? Și întrebă dacă îi sînt de vînzare, Iar nebunul zise : -Pietri de aceste 0 pivniță plină aci-ntr-un loc este. De-mi veți da din ploscă să cinstesc o dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut mîncare, nu vor să mai doannă, Prețuiesc comoara fără să o vază, De părere bună nu putea să șează. Dau să bea ciobanul, alerg la comoară, Ajungînd cu toții, într-însa coboară, Ș-acea bogăție dacă ei văzură ... greșască el să le arate. Mergînd dar cu toții într-o depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a croit îndată Ciobaniului haine scumpe din bucată, 0 giubea frumoasă cu samur de moscă (De putea mojicul ce

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m-am cununat, Zile amare, dar ce, numai mie s-au tâmplat? Aceasta mulți au pățit-o, mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa ... Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n sus întoarsă; Pun în caretă cățălul ce i l-au dat un iubit, Pun și motocul cucoanei de un amic dăruit; Acolo găvănoșele, aici șipuri, butelcuțe; Aice pun cănărașul în aurită pușcuță, Aici capele, bonete, crinoline și festoane; Acolo fleacuri de

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m-am cununat, Zile amare, dar ce, numai mie s-au tâmplat? Aceasta mulți au pățit-o, mai toți ce s-au însurat Când au fost de neam înalt femeia ce au luat. Având a merge îndată în aurit faieton La buna, mătușa, moșu, la tot neamul cu poclon, Precum eu m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa ... Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n sus întoarsă; Pun în caretă cățălul ce i l-au dat un iubit, Pun și motocul cucoanei de un amic dăruit; Acolo găvănoșele, aici șipuri, butelcuțe; Aice pun cănărașul în aurită pușcuță, Aici capele, bonete, crinoline și festoane; Acolo fleacuri de

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... treceți curând,     Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind;     Căci zi de s-arată,     Sunt nefericit,     Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana     Las’ să se reverse Zorile plăcute de care vorbești;     Las’ să lumineze Lumea întru care tu, Armin, trăiești;     Cu domnești odoare     Mâini de voi fi eu,     A mea inimioară Și ochii la tine vor fi, scumpul meu... Armin     Te las sănătoasă, Amată Minvană! căci la răsărit ... dimineții vântișor eu simt. Minvana     O, nu, ți se pare,     Pîn’mâini este mult,     Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin     Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana     O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin     De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău?      Deci apoi își leagă Arfa de o creangă cântărețul trist. (Către arfă)     Fii pentru a mea dragă Amanetul nopții ce m-au fericit!     A ta răsunare     Sună mângâios     De ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... treceți curând,     Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind;     Căci zi de s-arată,     Sunt nefericit,     Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana     Las’ să se reverse Zorile plăcute de care vorbești;     Las’ să lumineze Lumea întru care tu, Armin, trăiești;     Cu domnești odoare     Mâini de voi fi eu,     A mea inimioară Și ochii la tine vor fi, scumpul meu... Armin     Te las sănătoasă, Amată Minvană! căci la răsărit ... dimineții vântișor eu simt. Minvana     O, nu, ți se pare,     Pîn’mâini este mult,     Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin     Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana     O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin     De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău?      Deci apoi își leagă Arfa de o creangă cântărețul trist. (Către arfă)     Fii pentru a mea dragă Amanetul nopții ce m-au fericit!     A ta răsunare     Sună mângâios     De ...

 

Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României

... Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15     Ceriule ! Cum nu ți-e milă.     De lasă să piară cu silă     Un luciafăr luminos,     Ce pînă să nu răsară,     Spre apus îl mînă iară     Un nor prea întunecos !     Și d-erea ca să apuie     Norilor să se supuie,     Pentru ce ... s-a ivit ?     Pentru ce iar să se-ntingă     Spre apus, și să se stingă     Plîngînd totul c-a perit ?     Pentru ce, spre scăpătare     Să alerge așa tare,     La răsărit fiind ajuns ?     De ce numai să lucească     Și îndată să lipsească,     Să rămîie-n veci ascuns ?     De ce raze luminoase,     Cu ziori prea mult frumoase,     Orizontului a-ntins ?     Cînd era să nu rămîie,     Ci apusului să-l mîie     Un nour negru ... soarbă,     Și să fie hotărît     Așa-n vreme prea puțină,     Să lipseasc-a lui lumină     Și să piară amărît ?     Ah, stihiilor în fire !     Ce prea rea nenorocire     Ce teatru prea ciudat !     Văz ca zioă-n miaza zilei,     Tot pămîntul României     Peste tot întunecat !     A pierit acea duioasă     Stea a lui ...

 

   Următoarele >>>