Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACADEMIC

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 40 pentru ACADEMIC.

Titu Maiorescu - Neologismele

... solemn al Academiei Române ne-a denunțat de cosmopoliți; dl P. Grădișteanu, în Revista contimporană, de germanizatori; voluminoasa espresiune a spiritului academic din acea epocă, Dicționarul limbii române de A. T. Laurianu și Massimu, era cât p-aci să ne cufunde — nu prin greutatea ... și capelura-ți blondă Ca buclele lui Phedru te-ammantă, te circondă, nu credem că vor mai fi imitate de alții. Nici terminii din dicționarul academic de A. T. Laurianu și Massimu, catellare (a făta căței), bussul (cutiuță, tabatieră), cacumen (vârf), dapatic (măreț), dedecore (rușine), fodicare (a ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română În contra direcției de astăzi în cultura română de Titu Maiorescu 1868 Convorbirile literare au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat cultura română în timpul din urmă, asupra poeziei de salon și poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu și Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al românilor după școala Barnuțiu și asupra limbei române în jurnalele din Austria. Aceste critice nu au rămas fără răspuns; însă toate răspunsurile, după obiceiul introdus la noi, erau pline de personalități, așa încât, din respect pentru publicitate, au trebuit să fie trecute sub tăcere. Căci ce are a face în asemenea discuții persoana scriitorului! O excepție se poate admite numai în privința ultimului răspuns al Transilvaniei, fiindcă unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale Comediile d-lui I.L. Caragiale de Titu Maiorescu 1885 O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintăi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate - toate fără excepție. Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; și Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; și D-ale carnavalului a fost fluierată. Foarte bine! Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; și cine știe de nu se va putea? În materie de gust literar - ce e drept - discuția e totdeauna grea, și e grea mai ales acolo unde lipsește încă tradiția literară și prin urmare comunitatea de idei în privința operelor ce le numim frumoase. Dar greutata este uneori un îndemn ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

Ion Luca Caragiale - Ţal!... Țal!... de Ion Luca Caragiale Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen si se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secolul trecut, fiindcă la-nceput toți berarii și chelneni erau nemți, s-a introdus și acest verb țal’n, dar numai în formă de infinitiv imperativ, cu însemnarea: să plătesc! să plătim! În multe limbi europene, între cari și franceza și germana, infinitivul se întrebuințează ca imperativ impersonal, și la pozitiv și la negativ; dar, în limba noastră, forma infinitivului, și numai prescurtată, se-ntrebuința, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulară și numai cu negațiune. Exemple: “ Taci, dumnule! Nu țipa, cocoană!" â€�Plătește, nene! Nu plăti, țațo!" Ce se-ntîmplă însă? De la o vreme, grație dezvoltării necontenit crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

Ion Luca Caragiale - Politică şi cultură Politică și cultură de Ion Luca Caragiale Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate din partea statelor mari, se datorește existența statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat într-o jumătate de secul ca prin minune. Părinții noștri ne spun prăpăstii de necrezut despre starea vieții publice în tinerețea lor, parcă ne-ar povesri lucruri de acum cinci sute de ani; oameni încă tineri își aduc bine aminte de vremea copilăriei lor, când nu se pomenea de drumuri-de-fier și când numai două-trei orașe din țară erau luminate în centru cu lumânări de seu și cu opaițe de păcură. Acum, în urmă, un împărat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai bătrâne și puternice nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... rânduri, s-aduc adâncă mulțumire comitetului de redacțiune al Ghimpelui, pentru măgulitoarea bunăvoință cu care m-a admis în sânul său. Începutul e academic, nu-i așa? Și, zeu — strivească-mă redacțiunea ziarului pus [sub] auspiciile nobile ale cavalerului Fâlfison, depozitarul și gardianul su-prem al păcii publice ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... lui intelectuale; când nu câștiga singur, îl susținea tatăl său și-l ajutau amicii. Iar recunoașterile publice le-a desprețuit totdeauna. Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din București? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie Noaptea de noiembrie de Alexandru Macedonski To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că murisem... Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam, Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem, Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam. Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;... Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;... Veneau la urmă popii, ca buturii de grași, Cu pântece rotunde umflate de colivă. În albe sovonite sub flori de lămâițe, Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici; Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe... Pomană când se face, se află și calici! Dar muzica e gata și popii s-află gata, Și toți vor să mă ducă mai iute lângă tata Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal, Alăturea cu spada de-ostaș și general. Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog, Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog. Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte... ,,Sărmanul Macedonski, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>