Căutare text înLiteratură

 

Cuvânt

 

Rezultate dinLiteratură pentruACOPERIȘ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 42 pentruACOPERIȘ.

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... năbușitoare. — Dar — întreb — a fost cineva bolnav aci? — Nu! — Parcă ați făcut foc. — E tinicheaua de la acoperiș. Știți, când e soare... Dar când plouă, se răcorește. — Dar Ă  propos, sobe nu văz. — Sunt coșurile de zid... Puneți sobă cu cărbuni ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din ...

 

Ana Conta-Kernbach - Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)

... Informații despre această ediție Haide nani, nani, Puiul mamei, fă; Uite brațul moale Mama leagăn dă, Zîmbet și privire Tainic luminiș, Dragostea ei toată Cald acoperiș. Haide, dragul mamei, Nani, nani, fă, Cît timp sînul mamei Adăpost îți da. Lumea ta c'o vorbă Astăzi o supun, Din povești de-avalma ...

 

Dimitrie Anghel - Hefaistos

Dimitrie Anghel - Hefaistos Hefaistos de Dimitrie Anghel — Incendiul unei fabrici de panglici — Ciudat, fantezist și proteiform e focul. Joacă deasupra mlaștinilor în vîlvătăi albastre, înșelînd drumeții rătăciți ; tremură aureole viorii deasupra comorilor ascunse, își prelungește viața în fosforescențe, închizînd-o în putregaiuri, se urcă în stea și se coboară leneș pe suprafața oceanelor, mijește tihnit aprinzînd lumini trandafirii la gura vetrelor, arde ascuns și înflorește în roză uriașă deasupra craterelor vulcanilor, se furișează în zigzagurile fulgerelor albastre, știe să fie uriaș precum știe să fie și scînteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor. Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după colțurata imagine a unei stele, metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în rază sau scînteie, el tot Hefaistos este, fiul strălucitorului Zeus și al mult geloasei Hera. Eu l-am iubit ca unul căruia îi sunt drage strălucirile, am stat de multe ori de vorbă cu el pînă în tîrziu la gura sobei, în serile de iarnă, ascultîndu-i mitologicele legende, și, deși într-un moment dat mi-a fost potrivnic și mi- ...

 

Emil Gârleanu - Filozoful

Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...

 

Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet

Ion Luca Caragiale - "Constituţionalul" poet „Constituționalulâ€� poet de Ion Luca Caragiale Organul junimist își permite din când în când și accese de lirism. Așa, de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice. Să scoatem florile alese ale bucății din Constituționalul. Iată-le: “Foc !... sergentul postat în fața tribunalelor a fost atras de un fum puternic.â€� Văzându-se atras, ce face sergentul? “Își aruncă ochii pe acoperișul caselor, unde ieșea o coloană de fum puternică și deasă. Împrejurimile erau luminate a giorno de puterea focului... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de oră de la anunțarea lui...â€� Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic. “Totul fusese prada flacărilorâ€�; însă afară de Totul, tot “s-a putut salva de la aceeași pradă a acelorași flacăre câte un scaun, o culisă, un ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

... lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... câteva scântei se duseră în sus ca niște săgeți lungi, sorbite de mânia vântului. Fumul se înroși și năvăli pe fereastră, pe coș și prin acoperiș. Într-o clipă fășii de flăcări ascuțite izbucni pe fereastra sfărâmată. La lumina lor înfiorătoare Maria se zări galbenă, cu gura căscată, cu ochii roșii ...

 

Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte

... nicăiri ceea ce căuta ea. Când, tocmai când era să se dea jos, zări spre răsărit abia licărind o mititică vâlvotaie; se coborî de pe acoperiș și o luă într-acolo. Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o ...

 

   Următoarele >>>