Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADECĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 100 pentru ADECĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

... așa zice Ioann la Apocalipsis, în 19 capete: Să ne bucurăm și să ne veselim și să dăm mărire lui, că au venit nunta mielului (adecă a lui Hristos) și muiarea lui s-au gătit spre sine (adecă besĂ©rica). A cincea să chiamă împărăție, că așa va să zică Hristos la judecata cea înfricoșată, cătră oamenii cei drepți: Veniți, blagosloviții ... înțeleg a fi oamenii cei păcătoți și iubitori de cĂ©le lumești, carii nu să vor învrednici să mănânce din cina acĂ©ia, adecă nu vor vedea fața lui Dumnezeu. Deci, de pe acĂ©ste nume ce am zis, că înțelĂ©geț Iisus mântuitoriu. Că au mântuit neamul omenesc ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694

... un fĂ©liu de roadă, ce foarte multe câte trupești, iară mai multe sufletești, de vrĂ©me ce și el de doao s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei ... ai iubit podoaba casii lui Dumnezău, care iaste sfânta bisĂ©rică. Și măcar că și cu alte daruri multe o înfrumusețezi, iară cu cuvântătoarea podoabă, adecă cu sfintele și de Duhul Sfânt grăitele Scripturi, cu mult mai vârtos decât toți cei mai de nainte o ai rodit, care lucru arată aiave ... în multe fĂ©liuri tipărită, iară acum mai cu multă osârdie o ai scos la lumină și o ai împodobit mai vârtos dĂ©cât alții; adecă tălmăcită chiar în limba rumânească și pentru toate cathizmele cu tropare și cu molitve de rugăciune pentru mai mult folosul și înțelesul celor ce vor ...

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... pre urmă - vini rândul a arăta cât au trăit aceste locuri cu oameni după descălicarea lui Traian cu românii de la Italiia Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ­ Către cititoriu Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescÅ­ și muntenescÅ­ și câți ... său, însă acela de la Dragoș-vodă, de discălicatul cel al doilea al țărâi aceștiia din MaramoroșÅ­ scrie. Iară de discălicatul cel dintăi cu români, adecă cu râmlĂ©ni, nimica nu pomenĂ©ște, numai ameliță la un loc, cum că au mai fostÅ­ țara o dată discălicată și s-au pustiit ... agonisim nemuritoriÅ­ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul și Dumnezeu Hristos, ne învață, zicândÅ­: ČńÄ�Ă¨ÅˆÅ•Ă¨ÅˆÄș Ä�Ă¨Å„Å•Ă­iÅ•, adecă: Cercați scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noștri ne învață, cu acĂ©le trecute vrĂ©mi să pricĂ©pem cĂ©le viitoare. CitĂ©ște cu ... ște mergândÅ­, cale de 30 zile ieste pănă la Vinețiia și Vinețiia ieste pre pământul Italiei. În statul său ieste între mări, ca și Grețiia, adecă Țările Grecești, că dincoace, dispre noi, să închide cu o limbă de mare, care iese din Marea Albă vinețiienii zic acei limbi Colfo de Vineție ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

... cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... aflat har înaintea lui Dumnezeu, care n-au aflat alta niciodată, după cum i-au zis îngerul. Iară de să va afla și vreun (periergos), adecă prepuitoriu să zică cum că acĂ©ste cuvinte, de nu cu acest mijloc, iar într-alt chip s-au zis și la alții, precum să ... după a mea proastă socoteală, înțelĂ©gem cum că cuprinde în sine trei lucruri: una pentru că fiind numele acesta de trei (silaves), adecă de trei înjugări, să înțelĂ©ge cum că au născut o fată a sfintei trooițe, pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu; a ... omenească; a treia că sunt 6 slove de toate într-acest nume, cu carele înțelĂ©gem cĂ©le 6 taini mari și preste fire, adecă blagovĂ©ștenia, nașterea, botezul, moartea pre cruce, înviiarea și înălțarea la ceriu. Cu blagovĂ©ștenia s-au descoperit taina cea mai nainte de toț vĂ ... cela ce nu-l încape toată zidire. Astăzi să minunează toate puterile cerești, zicând una cătră alta: cine iaste aceasta ce să sue din pustiiu, adecă de pre pământ, la ceriu? Cine iaste aceasta carĂ© să ivĂ©ște ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă, ca soarile? Cine iaste aceasta ce ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

... în besĂ©rica lui Hristos. Și pentru ca să biruesc, drept acĂ©ia, nepriceperea minții mĂ©le îl voiu asemâna cu cei doi luminători mari, adecă cu soarele și cu luna și așa apropiindu-mă puțintel de minunatele lor fapte, cu asemânarea acelor luminaț luminător, voiu da îndrăzneală neputinții mĂ©le ... luminători mari: unul mai mare și altul mai mic; și pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpânirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpânirea nopții. Și pre aceștea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Și iarăși acestaș Dumnezeu, făcându ... cel mai mare, adecă pre Petru, pentru ca să fie întru stăpânirea zilii a dumnezeeștii cunoștințe întru jidovime; iară pre cel mai mic, adecă pre Pavel, întru stăpânirea întunecatei nopți a închinării de idoli, la limbi, pentru ca să răsipească cu strălucirea minunilor și cu lumina învățăturii ... făcut și de s-au și biruit de cumplitele valurile mării, iară pururea nevătămat s-au aflat într-acea înecătură. Între cĂ©lĂ©lalte idiomata adecă alsăuiri ce are luna are și aceasta: când iaste plină să scoală asupră-i câinii, ca niște vrăjmaș, cu luptă și nu încetează a ...

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... ticnit. Vezi că și el era bun la inimă, și nu se supăra întru nimic pe popor, și nu asuprea pe văduvă, nici pe siriman. Adecă, de! nimeni nu știa ce vierme îl rodea la inimă și pe dânsul. Ar fi dorit, boieri d-voastră, să aibă și o fată barim ... În lume născut, Nimeni n-a stătut A fi fericit Cu desăvârșit. Începu a-i tânji trebile împărăției. Începu adecă a da îndărăt. Ba cutare împărat îl amenință că voiește să se scoale cu război asupra lui, daca nu o face cutare lucru ... alege nici praful de d-ta și de copiii dumitale. Împăratul băgase și el de seamă că se cam adevereau zisele filosofului, că de când, adecă, dobândise fata, d-atunci și el dă îndărăt. Dară nu știa ce să facă, cum să scape de prăpăd pe cei doisprezece copii. Bietul împărat ... dânșii, și se hotărâră în cele din urmă să facă o jertfă decât trisprezece. Vorbi deci împăratul cu credinciosul său cum să facă. Să zică adecă că vrea să meargă la vânat, să ia și pe fată cu dânsul, mai cu seară că tot zicea ea că-i place să vază ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... avem, ca să pricĂ©pem taina drept; și cine iaste credincios și drept, să alĂ©rge ca să auză ce zice David: Veniț cătră dânsul (adecă cătră Domnul) și vă luminați și fĂ©țele voastre nu să vor rușina, ca să se albească păcatele noastre ca zăpada, dupre cum zice Isaia ... iaste proroc, ci numai de iaste el prorocul acela de carele au zis Moisi că: Proroc va rădica noao domnul Dumnezeul nostru dintru frații noștri, adecă iaste să vie un proroc mare din neamul jidovesc și socotiia jidovii cum că iaste Ioann prorocul acela și pentru acĂ©ia îl întreba. Iar ... sunt eu acela, ci iaste să vie după mine, a căruia nu sunt eu vrĂ©dnic să-i dezleg curĂ©lele încălțămintelor lui, adecă nu pociu pricĂ©pe cum s-au născut. Adevărat, mai pre urmă s-au născut decât mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce ... voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfânt și cu foc. În mâna lui iaste lopata și vântură pleavă din grâu; adecă iaste cunoscătoriu de inimi ca un Dumnezeu și cunoaște pre cei păcătoș și pre cei drepți. Deci pre cei păcătoși îi osândĂ©ște în focul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

... să fie aceasta? Iaste acĂ©ia ce stă în lăuntru, în sfântul jărtăvnic, pre sfântul prestol, căriia ne închinăm cu toții și o crĂ©dem; adecă iaste sfânta și dumnezeiasca Evanghelie. În cartea îngerilor poate să fie mulți nescriș, sau pentru vreo nevoe lumească, sau pentru vreo boală trupească, cu carele ... la mare mirare. Și cuvintele lui sunt acĂ©stia: Și în cartea ta toț să vor scrie: zile să vor zidi și nimeni întru dânșii. Adecă zice că în cartea lui Dumnezeu toți să vor scrie și cum că să vor rândui niște zile despărțite, întru carele nimeni nu să va ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... sec de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză de Antim Ivireanul Fieștecare vânătoriu îș gătĂ©ște sculele și ciniile meșterșugului său, adecă cel ce prinde păsări zburătoare face lațuri, clucse și mreji; iar cel ce vânează hiară sălbatece își face pușcă, cursă de hier, gropi și altele ... fi și cărora veți ținea, ținute vor fi. Și nu numai mirĂ©nii să cade să se ispoveduiască, ci mai vârtos și noi cei besericești, adecă: diaconii, preoții, călugării, arhiereii, căci noi încă suntem păcătoș și greșiț înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decât cei proști; și ce greșale facem, mai ... au dezvălit rușinea la curvă și s-a îmbrățișat cu diavolul și ș-au spurcat trupul, așa iară trebue să meargă la om, adecă la duhovnic, să-ș descopere toate păcatele lui: pentru căci cu omul au făcut păcatul și iară cu omul trebue să-l strice și să ...

 

Antim Ivireanul - Rugăciunea care au învățat pre apostoli Domnul nostru Iisus Hristos %E2%80%9ETatăl

... cĂ©le bune și să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceriuri. Să vie împărățiia ta. Aicea să roagă sufletul să-și trimiță Dumnezeu împărățiia, adecă ajutorul și dreptatea, ca să-l păzească curat și nebântuit de putĂ©ria păcatului, dupre cum apostolul cătră romani în 6 / capete zice: Să nu ... în ceriu, așa și pre pământ. La această cĂ©rere rugăm pre Dumnezeu ca să i să plinească voia pre pământ ca și în ceriu, adecă precum îngerii în ceriuri să supun voei lui Dumnezeu, spre toate lucrurile, fărde nici o îndoire, într-acesta chip și pre pământ să să plĂ ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>