Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARMĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 274 pentru ARMĂ.

Alexandru Vlahuță - Inter arma...

... Alexandru Vlahuţă - Inter arma... Inter arma... de Alexandru Vlahuță Publicată în Sămănătorul , an V, nr. 9, 26 februarie 1906 Sta Poezia-n sfînta ei cetate, Pe-un vîrf de munte, stelelor ...

 

George Coșbuc - Scut și armă

George Coşbuc - Scut şi armă Scut și armă de George Coșbuc Domnul sfânt să ne iubească, Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Româneasca Și-al românilor popor! Noi prin vremi ce ne-ncercară Altă armă n-am avut Numai dragostea de țară Ce strămoșii ne-o lăsară, Și pe Sfântul Domn de scut. Dar ne-a fost destul atâta! Fruntea sus, voi frați ai mei! Astfel Cerul hotărât-a Să se nalțe amărâta Țară, prin puterea ei! Mai fățiș, mai fără veste Ne-ați lovit, dușmani de voi! Dar ce-a fost, a fost poveste! Dragostea de țară este Și mai tare-acum în noi. Și de cine ne-o fi teamă? Mult a fost, să vă răbdăm, Nebăgați de voi în seamă Astăzi știți voi cum ne cheamă, Dacă nu, să vă-nvățăm! Numai Domnul ne iubească Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Românească Și-al românilor

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de ... el purta coiful, peste care strălucea Doi lei țiind cap de zimbru sub o coroană domnească. Soldatul străjer se trase puțintel cam îndărăt, Își ia arma și țintește pe oaspe tocmai în piept; Și apoi furios strigă: “Spune, spune, cine ești? Spune dacă știi parolă! iar de nu, te culc ...

 

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei Înrâurirea artei de Garabet Ibrăileanu Că arta are înrâurire, asta nici nu se poate discuta. Că arta poate avea și o înrâurire rea, ca și una bună, asta iarăși nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce este un artist. Un artist este un om care, din pricina organizației sale nervoase, simte mai mult decât noi și are și puterea de a întrupa în forme alese și sugestive simțirea sa. Artistul, prin urmare, ne sugerează simțirea sa. Este întrebarea: artistul poate sugera, poate captiva pe oricine? Poate avea înrâurire asupra oricui? Desigur că nu, căci pentru ca să-ți sugereze simțirile sale trebuie ca tu însuți să fii sugestibil de aceste simțiri, adică să ai o stare sufletească asemănătoare cu a artistului. De aicea nu urmează că trebuie să ai o stare sufletească identică, căci atunci un artist n-ar avea înrâurire asupra nimănui, căci nu sunt doi oameni cu o identică stare sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...

 

Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia

Ion Luca Caragiale - Convenţii cu Rusia Convenții cu Rusia de Ion Luca Caragiale Românul de ieri, într'o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d'a le face; asemenea lucruri, după Românul trebue să le spună cei lipsiți de inteligență și patriotism, cei ce nu respectă nimic nici pe sinele chiar. Apoi Românul urmează: ... Pressa știe foarte bine că guvernul nu voiește și nu poate să încheie nouă convențiuni pentru trecere de armate și alte asemenea, căci națiunea ar da ca pietre într'însul și Europa s'ar ridica în contra noastră... Să nu mai adune dar Presa asemenea știri ilogice și necurate.... Prin urmare, după Românul știrea că guvernului radical i s'ar fi propus de Rusia o nouă convenție, care știre a fost împrăștiată de ziarele cele mai acreditate din Europa, este o știre ilogică și necurată; iar cei ce o relevează, spre a atrage atenția națiunii asupra guvernului radical, care a arătat, de când a luat puterea, că ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... trezește, copile, dragul meu! Vin dușmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“ Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară, ho!“ el strigă, și-n clipă, viu, deștept, Pe dușmani îi străpunge cu baioneta-n pept. Din doi, unul ... Dar când să dea: „Stai, frate! îi zice-un glas iubit, Nu-i drept să dai lovire vrășmașului rănit!“ Jder stă, aruncă arma, s-apropie-n tăcere De turc, îi leagă rana, alină-a lui durere, Apoi, când ziua vine, pe turcul leșinat Îl poartă-n ...

 

Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus

Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele stăvilare, Și peste pulberea de pravili Domnește oarba-nverșunare. Zadarnic gânduri răzvrătite Izbesc eterna piramidă, Spre vârful căreia cu toții Se bat o cale să-și deschidă... Mai sus, mai sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul ...

 

Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului

Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

... nemici sfăramă. Avangarda turcă fuge rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret

... de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară ... putere; În lumina minții orbi sunt ochii lor; Singuri își prepară negru venitor. Frica d-a ne pierde pare slab prepus. Nimeni cu-arma-n mână țara n-a supus. Ne-nvoirea noastră, setea de domnie Inimilor sclave datu-ne-a-n sclavie. Frații de ...

 

   Următoarele >>>