Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CALM

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 40 pentru CALM.

Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 3)

... Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 3) Cântec de Cincinat Pavelescu Malenei Un fluviu calm aș vrea să fiu, Un fluviu calm cu ape line, Să ningă luna peste mine În clare nopți argintu-i viu. Și tu o insulă să fii, O insulă de roze pale ...

 

Alexandru Macedonski - Homo sum

... chem în suflet înflăcărarea unui psalm, Făcând din cântec o minune prin împletirea unei fraze... Mă redeștept curând același, și-n mine nu se face calm, Ci lacrimi port sub orice vorbă pe când în cântece pun raze, Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. Poet furat pe veci ...

 

Cincinat Pavelescu - Adâncuri

Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim cu-nșelătoarea Seninătate-a unor unde. Ce calmi părem! Dar câte patimi Adâncul inimii n-

 

Cincinat Pavelescu - Legile eterne

... zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că peste oameni, pe gând, pe clipa vieții Se lasă ...

 

Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2)

... asemeni vulcanului stingher: În preajma lui mulțimea naivă se îmbată, Trăiește, țipă, cântă și-ntreabă-apoi mirată La ce slujește lumii sterilul său crater? El, calm și mândru, fruntea spre ceruri și-o ridică, Simțind că poartă-n coaste o rană sângerând De-a cărei adâncime și cerului i ...

 

Dimitrie Anghel - Metamorfoză

Dimitrie Anghel - Metamorfoză Metamorfoză de Dimitrie Anghel Publicată în Convorbiri literare , martie-aprilie-mai 1907 Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii... Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă: Eram și eu un crin ca dînșii, și-n dezmierdările luminii Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă. Visînd, trăiam cu ei acuma, și-atît de alb eram subt lună, Încît abia scriam o umbră, cînd m-alinta șagalnic vîntul, Dar tihnă se făcuse-n mine și caldă inima și bună, Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc și eu pămîntul. Cînd făr' de veste-o mînă pală, mișcîndu-și umbra pe grămadă, Ca subt imboldul unei forțe necunoscute și fatale, S-a-ntins vrăjmașă să mă frîngă, — ș-acuma, alb ca o zăpadă, Muream tihnit de-a doua oară în liniștea odăii tale. Muream din nou, dar cînd trudită făcîndu-ți brațele cunună, A fost s-adormi zîmbind la mine cu fața calmă între perne, Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat ușor subt lună În căutarea altei forme desăvîrșite și

 

Dimitrie Anghel - Reverie

Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel.   Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...

 

George Ranetti - Ca și odinioară...

... Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?... Ca și odinioară, subt arșița de vară. Țăranul strângc snopii belșugului străin: Și-i calm, și-i harnic, bietul... Ce vită de povară ! Dă zece înainte chiar boului blajin... Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge Cosind, în ...

 

George Ranetti - Triptic marin

George Ranetti - Triptic marin Triptic marin de George Ranetti Informații despre această ediție Marea-i verde, liniștită, Când se ivesc zorile. O câmpie nesfârșită                     Parc Smaraldina, calma mare... Dar unde-i sunt florile? Marea la amiaz e-albastră Cum sunt peruzelele. Pare-un cer... Dar nici o astră                     N-are Acest cer fără hotare Unde-i sunt stelele? Noaptea-i neagră. S-o descrie Cearcă-n van cuvintele. Noaptea-i neagră și pustie                     Mare. Ești un cimitir!.... Dar, care, Unde-ți sunt mormintele? Cer albastru fără stele. Verde câmp fără de flori. Cimitir fără morminte Tu-mi stârnești enigme grele, Tulburându-mi biata minte,— Și ca moartea mă-

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

George Topîrceanu - În jurul unui divorţ În jurul unui divorț de George Topîrceanu 1911 Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează ...

 

George Topîrceanu - Broaștele

George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...

 

   Următoarele >>>