Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEAFĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 107 pentru CEAFĂ.
... la castelul Peleș! — Unde-i dobitoaca, mamițo? trăsni-o-ar Dumnezeu s-o trăsnească! zice madam Piscopesco, ciufulidu-și tare necăjită cârlionții de la ceafă, cari nu vor să stea cum vrea dumneaei. — Lasă-mă, soro, să te potrivesc, îi zice coana Lucsița. Și trage lângă fereastră-n lumină ...
Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)
... și noi..." N.: „...precum iertăm și noi... și noi..." B.: (exasperată): „greșiților noștri!" măgărițo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..." N.: ,,...ci ...ci... " B.: (tare): „...ci ne izbăvește de cel rău!" N.: (răsuflând ... bunico! B.: N-ai mai uitat nimica, diavole? N.: Nimica, bunico! B.: (iritându-se treptat): Nimic? N.:(asemenea): Nimic! B.: (vrând s-o arză la ceafă
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6
... intrat în București, mulți din boieri înspăimântați se schimbaseră în haine proaste, iar pandurii lui Tudor dacă puneau mâna pe vreunul ziceau: ,,Catați-l la ceafă
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... și mai gros ca mine, bălan, cu niște buze cărnoase, cu fața rotundă, ce, dimpreună cu părul cârlionțat, ieșea de sub pălăria mare, purtată pe ceafă, ca o floarea-soarelui. Ținea totdeauna mâna dreaptă afundată în chimir, gata să plătească. Ș-avea un mers neobișnuit: când călca, se ferea parcă să ... din fiecare părticică a obrazului, și izbucni deodată într-un hohot scurt și puternic de râs. Pe urmă se lovi cu mâna după ceafă și se întoarse către mine: — E ochiul meu, și pace! Și cum nu putea să-și curme mirarea, adăugă, ca pentru dânsul: Halal! Când ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră. Dar tu să știi că eu dorm iepurește; și pe lângă iști doi ochi, mai am unul la ceafă, care șede purure deschis și cu care văd, și noaptea și ziua, tot ce se face prin casă. Ai înțeles ce ți-am spus? â ... doarme. Ce fel de treabă e aceasta? Noi să lucrăm, și ea să doarmă?! — Nu căuta că horăiește, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ș-apoi tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mâncat niciodată moarea ei. — La ...
Ștefan Octavian Iosif - Veselie
... grija, scîrba, Inima în piept le saltă... Pîn' și popa-i trage sîrba, Cu creștinii laolaltă ! Bate-n cizme, stă să cadă, Dînd potcapul către ceafă... Trei moșnegi aprinși la sfadă Se-ndulcesc din a garafă... Și petrec ! E o urgie A lui Dumnezeu afară, Dar e ...
... de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 39, 28 iulie 1891 Dancu zvîrle jos gazeta Cu mutări și-naintări: Se mai scarpină la ceafă, Trist se mai scobește-n nări, Apoi cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: "Dă-mi chipiul de pe masă... Drrace ! Dă-mi-l mai ...
Alexei Mateevici - Vorbă lungă
Alexei Mateevici - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...
Anton Cehov - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz Cranul lui Mihai cel Viteaz de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută Într-un negru putregai. Pleacă-ți capul, măi române, Și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai! Ba ridică mândra frunte - Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai! * Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață, - Nemerind uscata floare, Omul stă și să gândește; D-aș ajunge pân'la mai! O s-ajungi și tu, române, Iar la viață! Iute, neaua se topește, Iaca, fulgerul trăsnește, Vai de liftele păgâne: Tună groaznicul