Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CERC

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 206 pentru CERC.

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu) Luceafărul de Mihai Eminescu A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară.                    * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... călușarii etc. Hora să joacă astfel: dansatorii, atât oameni, cât și femei, al căror număr nu este mărginit, se apucă de mână și formează un cerc unde fiecare poate intra și ieși după plac. Se joacă în rând, îndoind un picior, în vreme ce celălalt face un pas înainte sau îndărăt ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nuntă la țară

Ştefan Octavian Iosif - Nuntă la ţară Nuntă la țară de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel În vreji de iederă nemuritoare Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă... E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii Și cercul horei crește tot mai mare… Dar iată că mireasa-n prag s-arată Și, după vechea datină păgână, Ea își desprinde vălul ei de fată Și-l ține-o clipă fluturând în mână. Asemenea unui stol de rândunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Și mâinile se luptă între ele Cercând s-apuce vălul de mireasă... Bucăți e-acum vălul de zăpadă Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă Și-asupra mea, cum stam privind deoparte Și m-am gândit la anii mei pustii Și la a mele-mprăștiate cânturi- Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii Și l-am zvârlit la cele patru

 

Alexandru Macedonski - Accente intime

Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...

 

Alexandru Macedonski - Homo sum

Alexandru Macedonski - Homo sum Homo sum de Alexandru Macedonski C-o admirare prefăcută sau c-un adânc entuziasm, Zadarnic ziceți, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare; Zadarnic singur, câteodată, pentru-a scăpa de-al meu     marasm, Încerc să cred că este astfel și să mă pierd cu ochii-n soare, În pacea spațiului vecinic, în lumea sfintelor extaze. Și tot zadarnic chem în suflet înflăcărarea unui psalm, Făcând din cântec o minune prin împletirea unei fraze... Mă redeștept curând același, și-n mine nu se face calm, Ci lacrimi port sub orice vorbă pe când în cântece pun raze, Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, Azvârle harpa de alb fildeș și uită calea către stele, Te afli încă-n cercul vieții: Ești încă om, ești încă

 

Alexandru Macedonski - Rondelul orelor

... necat Pe rând orice ore rănesc, Iar ultima vecinic omoară... -- Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plânge duios că trăiesc. Și nici nu mai cerc să zâmbesc Când viața s-arată ușoară. -- Pe rând orice ore rănesc, Iar ultima vecinic omoară. Oricâtă cerească comoară Ar fi într-un lut omenesc ...

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele ...

 

Constantin Mille - Drept prolog

Constantin Mille - Drept prolog Drept prolog de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau babă înălbită colțunul împletind, Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire Asupra astor rânduri acum ai aruncat, Gândește-te l´a lumii amară nălucire, Gândește-te la negrul din neagra omenire, La mic ca și la mare, la slab și la bogat, Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând, Și nostalgii frumoase de dragoste și bine, Și visuri ideale, și visuri dulci, senine, Și focul de-a ucide tot răul pe pământ; Gândește-te că unor nu li-i destul o lume În care se´nvârtește tot omul ordinar, Că strâmt le este cercul prezentului barbar, Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și ...

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

... iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă și, aducîndu-mi brațul spre rugăciune, cerc să-mi aduc aminte pioasele cuvinte spuse altădată. Mă ridic în urmă și trec în altă odaie. Aci un sentiment de adîncă evlavie mă cuprinde ...

 

Dimitrie Anghel - Dantura

... și ele, sonor un resort deșteptă un ecou și brusc ușa ce închidea comoara se dădu la o parte, în fața moștenitorilor ce se strânseseră cerc în jurul magistratului. Hidoasă și sinistră, în locul blondului aur însă, ca un rîs homeric, venit de dincolo de mormînt, dantura mortului rînji. Albi, dinții ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>