Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COPERIȘ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 22 pentru COPERIȘ.

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată Oglinda fermecată de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta să mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, ...

 

Vasile Alecsandri - Pastel chinez

Vasile Alecsandri - Pastel chinez Pastel Chinez de Vasile Alecsandri dedicat d-lui I.A.C. Pe-un canal îngust ce curge ca un șerpe cristalin Se înșiră chioșcuri albe, cu lac luciu smălțuite. Tot ce-i nobil, avut, mare și puternic la Pekin În răcoarea lor plăcută duce zile fericite. Pe sub nalte coperișuri care-n margini s-albiesc, Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane Au comori de plânte rare ce la umbră înfloresc Și-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane. Papagali verzi, roși și galbini, iubitori de dismierdări, Prin zăbrele aurite zbor chemați de glasuri dalbe, Și pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări, Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe. Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoții zburători Când pe mândre paravane de matasă diafană, Când pe crengi, când pe basinuri de albastră porcelană, Unde viu se joacă-n față pești cu solzii lucitori. Ș-o momiță strâmbătoare, sărind iute-n urma lor De pe umerii de fildeș unui zeu grotesc de China, Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege și un turn peste regina... Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... femeie vrednică, bună, curată, știind să-și ție casa pahar și zilele cinstite numai cu munca mâinilor ei. La portița acelei căsuțe albe cu vechi coperiș de șindrilă au poposit cele opt vieți rămase fără nici un căpătâi. Constantin și Elena, care poartă jos semnătura Ghiță Grigorescu și leatul 1853. Cei ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone Două primadone de Constantin Stamati-Ciurea I Dona Burakova Știut este că oamenii bătrâni, osteniți de o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii sunt guralivi, știi că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>