Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUV

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 31 pentru CUV.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Pofta cea mare și dragostea cea curată, sau, mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înțelepțiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta, după putință, cu învățăturile cĂ©le sufletești. Că de pe aceasta mă voiu cunoaște cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc și păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul și spăseniia sufletelor voastre. Și dumneavoastră iară de pe aceasta vă veți arăta cum sunteți adevărații fii sufletești și turmă aleasă și sfântă, când veț priimi cu dragoste cĂ©lia ce vă învăț și după putință fieștecarele dintru voi le va ținea și le va face. Drept acĂ©ia iubiții miei ascultători, câț v-aț adunat la această cuvioasă și sufletească adunare, măcar că iaste astăzi dumineca ce să numĂ©ște de obște a florilor, iar n-am a zice pentru dânsa nimica. Una, pentru că fiind praznicul domnesc și trebuind la dânsa multă materie și multă vorbă ca să descoperim cevaș, cât de puțin, întru cinstea și lauda ei neștiința ne contenĂ©ște și alta, pentru căci ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 2 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul MĂ©rgeț în satul carele iaste înaintea voastră și numaidecât veți găsi o asină legată și mânzul cu ia. Dezlegându-o, o aduceți și, de va zice cineva ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au suit pe heruvimi și au zburat; zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Obrezaniia lui Hristos Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos de Antim Ivireanul Și când s-au umplut 8 zile ca să tae pruncul împrejur, chemat-au numele lui Iisus, carele au fost zis de înger mai înainte, până a nu să zemisli el în pântece. Zice la cartea Facerii, în 17 capete, cum că au tocmit Dumnezeu cu Avraam împăcare și spre semn de adeverință i-au poruncit Dumnezeu, zicându-i: Aceasta iaste făgăduința carea vei păzi între mijlocul mieu și între voi și între mijlocul semenției tale, după tine între neamurile lor, să se tae voao împrejur toată partea bărbătească și va fi făgăduința mea peste trupul vostru, întru făgăduință vĂ©dnică. Și copilul carele nu să va tăia împrejur a opta zi, să va piiarde, sufletul acela din rudeniia lui, căci au stricat tăgăduința mea, arătând cu această tăiare împrejur 4 lucruri: una pentru ca să se cunoască cei crezuț întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămâie semenție lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintâi; a treia, pentru ca să facă pre Avraam părinte a multe neamuri credincioase, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Luat-au Iisus pre Petru și pre Ioann și pre Iacov, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt deosebi și s-au schimbat înaintea lor. Și au strălucit fața lui ca soarele, iar hainele lui să făcură albe ca lumina. De vrĂ©me ce soarele cest simțitoriu, când răsare și să înalță de pre pământ să face pricină și mijlocitor a multor bunătăți, că întinzându-ș razele luminează pământul și marea, gonĂ©ște și răsipĂ©ște toată ceața și negura, încălzește și hrănĂ©ște toate neamurile dobitoacelor, și, în scurt să zic, toate le însuflĂ©țește și le înviază și pre toate împreună le bucură și le veselĂ©ște, dară cu cât mai vârtos soarele cel de gând al dreptății, Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, domnul nostru Iisus Hristos (pentru carele zice prorocul Malahie la 4 capete: Vă răsări voao, celora ce vă temeț de numele mieu, soarele dreptății), carele s-au suit și au răsărit astăzi în muntele Thavorului, întinzând razele și strălucirile mărire dumnezeirii lui. N- ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2 Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Și iată glas din nor zicând: «Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am vrut; pre acesta ascultați». N-au văzut pământul alt lucru mai slăvit, decât acest de astăzi, nici au cunoscut lumea, ceasta văzută, altă minune mai luminată. Fiiul și Cuvântul lui Dumnezeu, carele au făcut sĂ©mne și minuni nenumărate, n-au făcut altă faptă mai presus decât el, sau asĂ©menea. În vârful muntelui Thavorului au avut să arate apostolilor prealuminata slava dumnezeirii sale. Drept acĂ©ia ș-au schimbat și fața și chipul și într-o clipă de ceas s-au arătat precum era, mai înainte de vĂ©ci, împodobit cu toate frumusețile ceriului, luminat cu toată lumina dumnezeirii. Razele ce eșiia din dumnezeiasca lui față biruia strălucirile soarelui și albiciunea hainelor lui întrecea strălucirile luminii. Moisi și Ilie, mai aleșii prorocilor era mărturii acestui preaslăvit lucru și privitori ai neapropiiatei măriri era Petru, Iacov și Ioann, mai marii apostolilor. În ce chip de nor luminat ce umbriia și muntele și pre apostoli, s-au arătat Duhul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la naşterea domnului nostru Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru de Antim Ivireanul Drept acĂ©ia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să fac astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea omenească și n-au luat cea îngerească; așijderea și pentru ce au luat spre sine Fiiul lui Dumnezeu firea omenească și n-au luat altă față a dumnezeirei, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, care pricini le vom spune foarte pre scurt, pentru ca să nu vă dăm supărare. Ci mă rog lui Dumnezeu să-mi dea ajutoriu și pre dumneavoastră vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Pricina cea dintâi, pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerii n-au perit toț, ci au rămas din ei mulți, iar oamenii era căzuț toț, pentru păcatul născutului celui dintâi. Și ne putem încredința de aceasta din pilda ce zice Domnul Hristos la Luca, în 15 capete, zicând: Care om dintru voi, având 100 de oi și, pierzând una dintr-însele, au nu va lăsa cĂ©le 99 în pustie și va mĂ©rge după cea pierdută, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură de Antim Ivireanul Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la cĂ©le ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, ...

 

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învăţătură în Dumineca Florilor Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul O, cât sunt de minunate sĂ©mnele bucuriei, ce arată astăzi Ierusalimului, la întrarea domnului Hristos! Ca pre un biruitoriu îl priimĂ©ște. Toată cetatea iase întru întâmpinarea lui. Norodul și mulțimea, toată rânduiala i să închină cu cucerie și toată vârsta îl cinstĂ©ște cu laude. Unii aștern hainele lor pre pământ ca să treacă și alții cu frunzele copacilor îi împodobesc calea. Alții merg înainte cu stâlpări și alții îi urma cu ramuri. Alții îl slăvesc ca pre un fiiu al lui David: Osana, fiiul lui David și alții îl propoveduesc împărat lui Israil: Blagoslovit cel ce vine în numele domnului, împăratul lui Israil. Și pentru ca să fie bucuriia mai cu mult minunată, până și pruncii cei fărde răotate, cu ramuri în mâini și cu laudele striga: Osana, celui dintru înălțime. Dată oare de unde atâtea glasuri veselitoare? De unde atâtea măriri? Din ce pricină atâta bucurie la norod și atâta cinste mântuitoriului Hristos? Ne-o spune, feții miei, evanghelistul Ioan la Evanghelia de astăzi, zicând: Pentru acĂ©ia îl și întâmpină pre el norodul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>