Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DISCRET

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 53 pentru DISCRET.

Gheorghe Asachi - Caminul

... împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de ... stolnicul se îngrijea de masă, pitariul de pâine etc. Astă denumire nu ni se pare neologism, ci veche ca și hornul (Gh. A.). ^   Discret

 

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...

 

Ion Luca Caragiale - Discreție

... de la 18 Noiembrie 1901, apoi în Calendarul Moftului Român pe anul 1902, pag. 23. Nu vreau să știi că te iubesc; Voi suferi tăcut, discret – Cochetele desprețuiesc      Pe-un franc poet! Da-n veci închipuirea ta Din sufletul meu n-o să moară, Și niminui n-oi arăta      A ... tău nebun,      Mult adorată; Dar tac, nu-ți spun că te iubesc: Știu bine că pe-un franc poet Cochetele-l desprețuiesc...      Tac – sunt discret

 

Paul Zarifopol - Proza lirică

Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...

 

Ștefan Octavian Iosif - O viață

Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul orașului mic

... sunt poet. Cu centrul intim și cochet, Și fără case cu arcade; Orașul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade. Prin umbra parcului discret

 

Alexandru Vlahuță - Do ut des...

... gătit: Se cunoaște de departe Că iubește și-i iubit. Cine-a dat perdeaua-n lături? I-a bătut în geam discret... Junele suspină-n stradă Și pășește mai încet. El se-ntoarce spre fereastră Și se uită visător. Buza-i tremură de-o șoaptă, Ochii i ...

 

Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)

... face ochii mici ca să te vadă, Tineri parfumați, de spirit, sclivisiți ca de paradă, Și domni gravi, plini de afaceri, ce te-or întreba discret: Cam ce sumă să câștige cu-a lui versuri un poet!... Și vei sta cu ei la masă... A... dar ia ...

 

Cincinat Pavelescu - Dlui Simu

... Cincinat Pavelescu - Dlui Simu Dlui Simu de Cincinat Pavelescu Muzeul tău e plin de strălucire, Dar sfatul meu e sincer și discret

 

Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)

... alte distracții decât muzica, citirea, declamarea. Obosită de-a fi născut, crescut și educat atâția copii, a murit într-o zi discret, cum trăise, și mi-a îndoliat viața pentru totdeauna. Nu avusese, când se măritase, nici 15 ani, și n-avea, la moarte, nici ...

 

George Topîrceanu - Manon și Des Grieux

George Topîrceanu - Manon şi Des Grieux Manon și Des Grieux de George Topîrceanu Ea-și pune voalul cu mișcări discrete. El stă cuprins de-o presimțire gravă. Cerșindu-i mut o clipă de zăbavă. Sărută brațul zâmbitoarei fete. - Sunt trist, Manon: mi-e inima bolnavă... Atât șopti, cu fața la perete, Căci se temea acum să nu-l îmbete Amețitoarea ochilor otravă. Și ea s-a dus... În clipa asta mare I-a aruncat din prag o sărutare Și n-a-nțeles durerea-i fără nume... O, tu cea mai nebună dintre toate, Manon, Manon! de ce-ai lăsat pe lume Atâtea zeci de mii de

 

   Următoarele >>>