Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FARSĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 32 pentru FARSĂ.

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naţionale Culisele chestiunii naționale de Ion Luca Caragiale Dintr'un izvor cu desăvârșire autorizat, putem da aci toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea națională. Vom evita, se înțelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul și guvernul liberal au jucat un rol așa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de tact politic, de neiertat. Amestecul partidului și guvernului liberal de la noi în afacerile interioare ale partidului național de peste munți a fost fatal acestuia: mulțumită acelui amestec, în urma dihoniei care s'a aprins în sânu-i, în urma amețelii și rătăcirii spiritelor de spaima intrigilor, de nesiguranță și absolută lipsă de ...

 

Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

Nicolae Filimon - Schiţă din viaţa şi scrierile celebrului maestru Donizetti Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti de Nicolae Filimon Celebrul maestru Donizetti se născu în orașul Bergama din Italia, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puținul venit a unui post civil ce ocupa, nu putu a se determina la felul educațiunei ce urma sa dea fiului său. Tocmai pe atunci se formase în Bergama o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul maestrului Simon Mayr, ale căruia opere făceau deliciul tutulor teatrelor peninsulei. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, ca în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto din opera Alcide al Bivio , scrisă într-adins pentru acea solemnitate. Săvîrșind studiile elementare ale muzicei vocale, începu a lua lecțiuni de clavir de la Antonio Gonselis, iar după aceasta se dete cu o mare stăruință la studiul compozițiunii și în trei ani trecu cursul complect, sub direcțiunea lui Stanislau Matei, cel mai faimos maestru de compozițiune dupe acei timpi și preceptor al celebrului Rossini. Înainte de ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale Comediile d-lui I.L. Caragiale de Titu Maiorescu 1885 O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintăi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate - toate fără excepție. Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; și Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; și D-ale carnavalului a fost fluierată. Foarte bine! Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; și cine știe de nu se va putea? În materie de gust literar - ce e drept - discuția e totdeauna grea, și e grea mai ales acolo unde lipsește încă tradiția literară și prin urmare comunitatea de idei în privința operelor ce le numim frumoase. Dar greutata este uneori un îndemn ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale de farsă, la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor ... i puie la loc ce-i scrântise tovarășul. Iorgu le mănâncă și tace. Vine mai târziu vremea să se joace Don Ranudo de Colibrados, o farsă de Kotzebue, foarte comică, deși prea copilărească. Don Ranudo e un „grande d'Espanaâ€� ruinat, lipit pământului, însă tot fudul, tot țanțoș și plin ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... când nu vrea să-mi vie somnul, Atuncea cumpăr Universul Fiindcă într-însul scrie domnul Caragiale! Altădată, maestrul Caragiale mi-a făcut o farsă nostimă. Îi aduc o poezie de 3 strofe pentru Epoca literară. A doua zi mă cheamă și-mi cere consimțământul să schimbe în ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII 9 SCENA IX 10 SCENA X 11 SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

George Topîrceanu - Problema râsului şi humorul românesc Problema râsului și humorul românesc de George Topîrceanu I Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?... În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică. Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă..., aer curat..., băi reci..., șpriț la gheață... Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai... incurabil decât oricând. În cele din ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în balon Cucoana Chirița în balon de Vasile Alecsandri Farsă de carnaval Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 4.1 I 4.2 II 4.3 III 5 SCENA ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova Nicolae Bălcescu în Moldova de Vasile Alecsandri Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act Cârlanii, vodevil într-un act de Constantin Negruzzi Apărută în broșură, Iași, 1849. Reprezentat pe Teatrul Național în folosul emigraților din Transilvania la 1849. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena 1 3 Scena 2 4 Scena 3 5 Scena 4 6 Scena 5 7 Scena 6 8 Scena 7 9 Scena 8 10 Scena 9 11 Scena 10 12 Scena 11 13 Scena 12 14 Scena 13 15 Scena 14 16 Scena 15 17 Scena 16 18 Scena 17 19 Scena 18 20 Scena 19 21 Scena 20 22 Scena 21 23 Notă Distribuție Persoane LIONESCU, fiiul boierului proprietar MIRON și TERINTE țărani fruntași DOMNICA, femeia lui Miron VOCHIȚA, femeia lui Terinte Scena se pitrece într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei. Scena 1 Miron, Terinte MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii? TERINTE: Ba, i-am cules. MIRON: Apoi de ce ești zborșit? TERINTE: Nu știu. MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni Muza de la Burdujăni de Constantin Negruzzi Farsă într-un act. Apărută pentru prima dată în broșură, Iași, 1851. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena I 3 Scena II 4 Scena III 5 Scena ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>