Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FURIȘAT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 69 pentru FURIȘAT.

Emil Gârleanu - Tovarășii

Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...

 

Gelu Vlașin - 20:10

Gelu Vlaşin - 20:10 â†�â†� 19:45 20:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 20:37 →→ ai privit azi dimineață din oglinda așternută ca o plapumă la picioarele mele și te-ai furișat printre ciorapi și pijamale și alte amintiri prăpăstioase ochiul maroniu s-a rostogolit pe mochetă,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ca o minge de ping-pong retina lipită de umerașul gol trupul tău pe geamul de la sufragerie bate cărțile din bibliotecă povestașul țipă lliosa adulmecă prada și zilele trec din nou ca o fanfară primitivă (prin parcul

 

George Topîrceanu - Acceleratul

George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre crengi, întunecată, O văpaie de rubin... Din frunzișurile grele De-nnoptare, tot mai vin Glasuri mici de păsărele... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej de fum Taie-n lung pădurea toată... A trecut... Dinspre câmpie, Vuiet greu de fierărie Se destramă în tăcere... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu glasuri mici Cinteze și pitulici. Doar un pui de pițigoi, Într-un vârf de fag pitic, Stă cu penele vulvoi Și făcând pe ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de vară

George Topîrceanu - Rapsodii de vară Rapsodii de vară de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă ...

 

Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine

Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am ­ ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun ­ Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        Și- ...

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        ...

 

Vasile Alecsandri - Rândunica

Vasile Alecsandri - Rândunica Rândunea cu albă creastă, Nu mai bate la fereastră, Că nu-s fată, ci-s nevastă. Când eram la mama fată, Orice vream făceam îndată, Iar dacă m-am măritat Bărbățelul m-a mustrat. Cui e voia sa iubească Vie-n poartă să-mi grăiască; Nu trimită pe altul, Că altul umple satul. Vie singur furișat Și-i dau dulce sărutat, Și-i dau guriță tăcută, Să facem dragoste

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea

Vasile Alecsandri - Suvenire din viaţa mea Suvenire din viața mea - notă de Vasile Alecsandri 1865 Mircești, mai 1865 Familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara. Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o poziție înaltă în patria sa. Maica mea, suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara ...

 

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime de neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de departe unghiuri ale Moldovei, și mai cu samă din Iași, Roman și Botoșani, mulțime de tineri boieri și tinere cucoane, nu pentru interesul negoțului, cu care prea puțini se îndeletnicesc, ce numai ca să se zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și ...

 

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat Pelerinul pasionat de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 9 [18], 10 oct. 1910. p. 4—7. Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri cînd ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare. În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecînd din ce în ce mai jos, cînd poate stînd în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul. Unul din acești fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>