Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FURTUNĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 332 pentru FURTUNĂ.

Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi)

... Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi) După furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe cer s-adună nor peste nor Furtuna muge spăimântător, Vâjâie vântul, trăsnetul pică, Pământul geme și se ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... că ai așa bujor de fată! — Fetele cresc cât nici nu prinzi de veste, boierule. Boierul Buhtea avusese de ce se mira, căci boierul Furtună, om amarnic și neînduplecat în faptele lui, nu-și scosese fata în vileag. Mai anii trecuți, coana Măndița, soția boierului Furtună, ba chiar fata, avusese plecare pentru băiatul unui om bogat, dar fără să fie de neam; boierul le surghiunise atunci la țară. Acolo gândurile mamei ... înflori mai frumos, iar mintea li se statornici la amândouă. Gospodăriseră la țară trei ani de zile, și iarnă și vară, iar anul acesta boierul Furtună socoti cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese într-un ceas bun. Când să plece, boierul Iorgu chemă pe fată ... Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume se cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A fost o nuntă cum nu se mai văzuse. Târgul se rumenise ca într-o noapte din povești, în lumina masalalelor ce ardeau ... vin de la Curte, i-am văzut pe amândoi. Străinul rămase întâi cu gura căscată, apoi se repezi din han, încălecă și porni ca o ...

 

George Coșbuc - Somnul codrilor

... din aripi și-și flutură veștmântul Și cântă, dar sălbatic și fără șir e cântul: „Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat De frău, cuprinde gâtul fugarului spumat Și-aleargă-n ... o umbră pe apă tu să treci Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci! Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună - Furtună-i viața toată, e moartea tot furtună

 

George Topîrceanu - O noapte

... far etern. O umbră fioroasă învăluie pământul Și-n pacea nopții negre, vuind s-aude vântul. Mai fi-vor pentru mine vrodată nopți cu lună? Furtună e afară și-n pieptul meu — furtună. Sclipesc fulegere repezi pe ceru-ntunecat, Cum gânduri repezi, noaptea, din suflet mi-o străbat. Și tunetul s-aude gemând în depărtare Cum geme-ntr ...

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

... a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele ... a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă.        Pe stânci de bazalt        Stă calu-i înalt Și coama-i i-o îmflă în lună        Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri ...

 

Mihai Eminescu - Eco

... a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele ... a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă.        Pe stânci de bazalt        Stă calu-i înalt Și coama-i i-o îmflă în lună        Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... Unde zici că sunt păcate. Bătrânul Pe Domnul, copile, roagă când fulgeră și când tună, Și să nu ai nici o grijă de volbură și furtună,     Pentru că ea este A cerului răzbunare, ce pe cel rău pedepsește, Iar celui cu fapte bune “nu te temeâ€� îi șoptește ...

 

Duiliu Zamfirescu - Djali

... vieței s-a scris celebru-ți vers! Ea se-necă: Se spune c-adeseori, când tună, Pe mare se ivește, ca geniu de furtună, O tânără femeie. Și iarăși câteodată, Când marea vrea s-o ducă spre marginea-i uscată, O văd luntrașii veseli pierind ca-ntr-un mormânt ...

 

Grigore Alexandrescu - Oglindele

... Dar după multe zile și vreme-ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare         Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta ...

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>