Căutare text înLiteratură

 

Cuvânt

 

Rezultate dinLiteratură pentruGÂNDIRE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 279 pentruGÂNDIRE.

Mihai Eminescu - Cu gândiri și cu imagini

Mihai Eminescu - Cu gândiri şi cu imagini Cu gândiri și cu imagini de Mihai Eminescu Cu gândiri și cu imagini Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții. Nu urmați gândirei mele: Căci noianu-i de greșele, Urmărind prin întuneric Visul vieții-mi cel himeric. Neavând învăț și normă, Fantezia fără formă Rătăcit-a, vai! cu mersul: Negru-i gândul, șchiop e viersul. Și idei, ce altfel împle, Ard în frunte, bat sub tâmple: Eu le-am dat îmbrăcăminte Prea bogată, fără minte. Ele samănă, hibride, Egiptenei piramide: Un mormânt de piatr-în munte Cu icoanele cărunte, Și de sfinxuri lungi alee, Monoliți și propilee, Fac să crezi că după poartă Zace-o-ntreagă țară moartă. Intri nuntru, sui pe treaptă, Nici nu știi ce te așteaptă. Când acolo! sub o faclă Doarme-un singur rege-n

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... de a descoperi un sistem riguros în gândirea teoretică a lui Eminescu. Originalitatea sa ca gânditor stă în chipul cum din această gândire răsar propozițiile gândirii practice (pag. 89). O instructivă ilustrare a acestei greșeli de metodă, care consistă în a strânge de aproape ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... noi răsare, O moștenim de la Titanul mort, De la pământ, în care ne nutrim. În moartea lui e ceva sfânt și mare, E o gândire-adâncă și-ndrăzneață Pentru ce el fu condamnat la moarte. Viața noastră e o ironie, Minciuna-i rădăcina ei. Dorința De-a fi ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... cere să fie mamă bună; artei i se cere să fie moralizatoare; filozofia să fie pe înțelesul tuturor, știința populară și viciul decent. Iată o gândire care nu-mi pare nici incoerență, nici istorie falsă. Și când Flaubert cere artistului să fie liber de idei religioase ori sociale, trebuie, desigur, o ...

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus ­ ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud ­ und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...

 

Mihai Eminescu - Înger și demon

Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul, frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... o mare se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol ... o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcând-o să răsune o psalmodică gândire, Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cânta pe împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stătea pe ceruri auzind cântarea-i lină, Lumea ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... o mare se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol ... o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcând-o să răsune o psalmodică gândire, Moaie-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cânta pe împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stătea pe ceruri auzind cântarea-i lină, Lumea ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

   Următoarele >>>