Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MANTIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 58 pentru MANTIE.

Mihai Eminescu - Confesiune

... sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același fine. În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine Și de vă-ntindeți mâna dup-a mea umbra-avară, Las mantia să-mi cadă și ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean. Mina, mireasa lui. Parcalab, muntean. Caraiman, comișelul lui Ștefan. Osman Aga. Oșteni de ambele țări. Un sahastru. Scena urmează în Românie la anul 1474. Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 1.7 Scena VII 1.8 Scena VIII 1.9 Scena IX 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV Actul I Scena I Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete: Tu, mireasă, azi alege Acest aur lucitor, Care mâne va să lege Imeneul cu Amor, Ca viața ta să fie Senină, ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ...

 

Ștefan Petică - Cântec uitat

... madonă melancolică într-un templu curios. Grădina era un templu, și madona avea ochi mari și visători, iar părul îi cădea peste umeri ca o mantie

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie Noaptea de iunie de Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n ...

 

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...

 

Dimitrie Anghel - Balul pomilor

Dimitrie Anghel - Balul pomilor Balul pomilor de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 4 mai 1913 Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc, Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome, Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt, Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute, Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn' la pămînt. Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse Coboară pe pămînt din ceruri, ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...

 

Dimitrie Anghel - Reverie

Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel.   Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur

Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...

 

Gelu Vlașin - 7:13

... iubit cu greierii în palma stângă ușor ca un tren de marfă pe linia vieții așteptând pe geamul de la mansardă umbra ta ca o mantie

 

   Următoarele >>>