Căutare text înLiteratură

 

Cuvânt

 

Rezultate dinLiteratură pentruNĂPĂDI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 48 pentruNĂPĂDI.

Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai bine? Nu ești mai fericit acolo, mort? N-ai fi urcat Calvarul ca și mine, Purtând pe ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării       Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești       Pe care azi o

 

Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica

Constantin Negruzzi - Potârnichea şi rândunica Potârnichea și rândunica de Constantin Negruzzi Păsările stând la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l știu cu mult mai bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică! De nime altul n-am frică Decât de motanul casei, pe care când îl zăresc Tremur și frigure a patra pe loc mă și năpădesc. — Of, cât ești de bucuroasă, potârnichea i-a răspuns. Dar dacă i-ar veni gust să mănânce la ospăț Rândunele ostropăț, Ți s-ar muia limbușoara, Sau dacă vreodată vara, După ce vii din voiaj e te-ai ...

 

Constantin Stamati - Stejarul singuratic

Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...

 

Emil Gârleanu - Frați

Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...

 

Mateiu Caragiale - Mărturisire

Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...

 

Vasile Alecsandri - Voinicii Bucovii

Vasile Alecsandri - Voinicii Bucovii Sus, la crâșmă Sucevii, Beau voinicii Bucovii. Iată că vine călare Udrea, căpitanul mare, Și le zice: ,,Dragii mei! Hai să ne-mpărțim în trei, Și în patru, și în cinci, Apoi să-ncălțăm opinci, Iarna grea ne năpădește, Frunza-n codru se rărește; Hai să coborâm în țară Pân' la mândra primăvară, Ca să-mblăcim la secară Și ca să tăiem la fagi, Fagi subțiri de hadaragi, Iar cum a-nverzi pe-afară Om ieși la codru iară În capătul lanului, În calea

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

   Următoarele >>>