Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PER CARE LOCUIEȘTE LA HOTEL
Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru PER CARE LOCUIEȘTE LA HOTEL.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la Sadoveanu, la oamenii lui mai mult muți și care rezolvau totul cu o îmbiere spre oala cu vin; ăștia nu puneau mâna la cuțit pentru un gând bun ce le aduceai, ba, dimpotrivă, atunci vârau tesacul înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar ... s-a băgat de seamă că actele mele erau șubrede de tot. Ba s-a mai băgat de seamă - și eu la fel, abia atunci am băgat de seamă - că uitasem să mă prezint în anul acela la recrutare (pe vapoare nu servisem decât în marina comercială). M-am pomenit, așadar, oprit la comenduire pentru fals și nesupunere la legile militare. Și cum abaterile mele penale se împărțeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete de