Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUSTIE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 495 pentru PUSTIE.

Dimitrie Anghel - Cedrul

... aiurea aripa, și glasul leului domolit s-a amestecat cu alte zvonuri și a amuțit ca o părere... În locul galbenului pustiu peste care vîntul aleargă mînînd la infinit mișcătoarele valuri de nisip, o mare uriașă de coperișuri îl împresoară. Zădarnic caută bătrînul centenar să vadă nălucind ...

 

Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine

... Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am ­ ah, de-aș avea suspine, De ... n-apară Măcar aproape ce înseamnă... O, fericiți acei ce pot de formă... V-aduceți oare de-acei regi aminte, Ce-n piramide, alții în pustiu, Morminte mari, urieșești morminte, Un munte-ntreg le fu a lor sicriu? Durerea care nu găsea cuvinte Aflat-a semne mari ...

 

Mihail Săulescu - Durerea lui Faust

... « Știu eu?... Poate că 'n clipa asta,     Nu știu nimic din câte ar trebui să știu!     Â« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,     Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe,     Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie,     Dece le face veșnic să ... spumege în soare,     De-apururi neoprite și veșnic călătoare !...     Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu?     Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu —     Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră,     În valurile care frământă marea-albastră,     În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme ... mare; —     Și-a râs și de durerea-i că nu va ști nimic,     Că 'n urmă-i și nainte-i e veșnicul pustiu

 

Mircea Demetriade - Spleen

... Și câți lei de-orgoliu au răcnit sub soare?     Ocean de sânge, aur și vâltoare;     Însă după zile, zile au urmat,     Iar pustiul crește și pustiu

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna ... pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

Mihai Eminescu - Scrisoarea I Scrisoarea I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif)

... Ştefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)

... Joacă un băiat c-o fată, Țupăind, bătînd din palme, Căci a lor e lumea toată !... V Coboară seara pe cîmpie... Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet, departe... Cresc nori de pulbere-napoi. În car, îngînă cărăușul Un cîntec vechi și trist nespus, Ca o ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 1)

... ediție Te uită, frunza pică irosită, Și vîntul geme prohodind departe ! Puțină vreme încă ne desparte De iarna tristă, prea curînd sosită !... Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită : Eu singur cînt cu vocea obosită Și trec prin încăperile-i deșarte... S-au dus privighetorile măiestre ; Pustiu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>