Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru REAPĂREA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 28 pentru REAPĂREA.

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski) Amintiri literare: Alexandru Macedonski de Cincinat Pavelescu Încă de când eram magistrat la Chișinău (1925 1928), mă gândeam să public un volum de poezii cu titlul: Cântecele unui greier. N-au apărut până acum decât prefața acestor cântece și o mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă. În freamătul luptei pentru existență, cântecul lui monoton rămâne aproape fără ecou. Învingătorii vieții, ajunși pe culmi, îl ignorează sau îl disprețuiesc. El cântă înainte pentru lună, pentru florile tăcute și îmbălsămate ale primăverii, pentru marea frământată de vânturi, pentru pădurile șoptitoare și tainice, pentru cerul albastru, tivit în amurg cu beteala de aur a soarelui ce scapătă, pentru holdele galbene îmbujorate de pata sângerie a macilor, pentru sufletele naive și smintite ale copiilor și ale nebunilor, ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

Mihai Eminescu - Mureşanu Mureșanu de Mihai Eminescu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericei bate miezul nopții.) MUREȘANU În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea... iar prin a lumei vamă Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies ­ Și somnul, frate-al morții, cu ochii plini d-eres, Prin regia gândirei nenființate trece Și moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece; Cu gând făr- de ființă a lumii frunte-atinge ­ Îi minte fericirea, mizeria i-o stinge. Când totul doarme-n zvonul izvorului de pace Un ochi e treaz în noapte, o inimă nu tace. Și azi îndrept aceleași crude-ntrebări la soarte Ș-asamăn întreolaltă viață și cu moarte... Și-n cumpăna gândirii-mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F Cine sunt albanesiÄ­? din Analele Academiei Române Seria II - Tom. XXIII, pag 103-113 de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1901 Sunt dzece anÄ­ de când eÅ­ începusem a studiĂ  și nu încetez de a tot urmări marea problemă a genealogiei popĂ³relor balcanice. În studiul meÅ­ «Strat și substrat», eÅ­ am obținut douÄ• soluțiunÄ­ capitale: 1°. În secolul VII maÄ­ existaÅ­ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și Istriano-româniÄ­ de astădzÄ­ sunt Daco-românÄ­, goniți în secolul IX din Pannonia de cătră MaghiarÄ­, de unde tot atunci alțÄ­ Daco-românÄ­ s'aÅ­ adăpostit în Moravia și s'aÅ­ slavisat acolo. Aceste douÄ• soluțiunÄ­, peremptorie după mine, vor maÄ­ fi completate și demonstrate definitiv în conferințe ulteriĂ³re succesive de 'naintea Academiei Române; dintâiÅ­: «Cine sunt Bulgarii și Serbii?», al doilea: «Cine sunt Daco-româniÄ­ și Pannono-româniÄ­?» Acuma însă ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

Ion Luca Caragiale - Năpasta Năpasta de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 ACTUL I 1.1 SCENA I 1.2 SCENA II 1.3 SCENA III 1.4 SCENA IV 1.5 SCENA V 1.6 SCENA VI 1.7 SCENA VII 1.8 SCENA VIII 2 ACTUL II 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX ACTUL I (Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, ușa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului și o ușe care dă în celar. La stânga, în față,o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.): SCENA I DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA (Toți trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ține o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămașe.) GHEORGHE: ... E greu să scape, firește... dar se-ntâmplă... Așa fac mai toți câți scapă: ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>