Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RUGĂCIUNE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 260 pentru RUGĂCIUNE.

Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii

Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii Noao porunci mari ale besĂ©ricii de Antim Ivireanul 1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu înfrângere de inimă și cu umilință. 2. Să păzim cĂ©le 4 posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s ...

 

Constantin Negruzzi - Idilie

Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...

 

Constantin Stamati - Roagă-te pentru mine

... poate se va întrista; Fii dar tu cu pace, iar eu cu durere, Deci și pentru mine te rog nu uita. Două inimi însă făcând rugăciune

 

Dimitrie Anghel - În furtună

... Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă, Și nu știu pentru ce atuncea aș vrea să-ngîn o rugăciune. Aș vrea, dar nu mai sunt în stare s-adun pioasele cuvinte, Și-atunci visez învins de jale, în timp ce vîntul aiurează La cei ... totuși, în noaptea deznădejdei mele, Presimt că e lumină încă după-ale umbrelor perdele, Și-atuncea sufletul mi-aș vinde să pot să-ngîn o rugăciune

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

... În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele ... cel turbat. Dar Mihai așteaptă corpu-ajutător... Va veni-nainte de pierirea lor? Soarele-i aproape sceptrul a-și depune. Domnul îngenunche, face rugăciune — ,,Doamne, ce-ești în ceruri, blând, ascultător, Fii cu bunătate pentru-al tău popor. Iar de cere soarta prada sa cu-asprime, Cruță astă ...

 

Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă

... munți, cîmpie, din unghiuri depărtate, Din tîrguri, municipii, cotune, un popor, De-același curat sînge, se scoală să ia parte La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor. Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată, Ca pelerin sosește la noua Golgota Unde eroul zace și țărna-i fu uitată ... și lege, aici în sanctuar Se știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită, Poporul stă-n genunche s-o-nvețe la altar. Și imn de rugăciune sub bolțile bătrîne Vibrează cu putere, și fumul maiestuos De smirnă, de tămîie, din vasele divine Se urcă către tîmplă în nour luminos. Stă sus ...

 

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...

 

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,     Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint.     Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune,     Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer;     Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune,     Că tot ce-n om e ... œȘi-am zis gândirii tale: zboară mai sus de nori, de cer mai sus.     â€œSpre ciuda mea, în clarul serii mă cheamă trista-ți rugăciune;     â€œAr zice toți c-am fost cu tine un crunt dușman neiertător;     â€œDe unde-atâta deznădejde? – De-unde atâta amărăciune?     â€œAtât ...

 

Mihai Eminescu - Înger și demon

... un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le ...

 

Mihail Săulescu - Aeternitas (Săulescu)

... îngălbenit și pal,     Privind în urmă lumea din coama unui deal.     Atât... E tot ce poate să 'nsemne-o îngropare!     Pe nas îngână popa o rugăciune, — arare.     Bătrâna plânge 'n poală și boii merg la pas,     Încet, cu gândul poate c'aproape-s de popas...     Atât! Se lasă satul în ... i pe sfârșit...     Trei plopi înalți deoparte, la margine de drum,     Și 'ntind în lături umbra... Pe miriște e fum...     Doar popa dacă 'ngână o rugăciune 'n gând,     Bătrâna dacă plânge oftând din când în când,     Pricepi că 'n lumea asta tot e prilej de dor,     Deși în fire toate-și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>