Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOATE MIEZUL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 127 pentru SCOATE MIEZUL.

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul

Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...

 

Heinrich Heine - Cavalerul

Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... sună vite și cai mișcându-și capetele. Tovaroșii de drum, după ce atârnă de gâtul cailor trăistile cu grăunțe, se așează la o masă. Negustorul scoate din geanta lui un șip cu rachiu și cinstește pe tânărul... Bun rachiu!... O căldură plăcută cuprinde măruntaiele, și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e ... se ca-n gol; dar întâlnește ochiul tovaroșului, care-i dă o povață mai tare decât cea mai tare poruncă... Pune mâna-n sân și scoate legătura... Înainte... Unchiul ridica ochii spre nepot, zâmbind cuminte, și fără să mai zică o vorbă, îi apleacă cu multă luare aminte asupra mesei. E ... spus de trei ori să pleci? - Da. - N-ai înțeles că te luam la sigur? - Nu. - Prostule! Și unchiul trage din brâu un pungoi mare, scoate o mână de bani și numără pe masă. - Numără-i și tu. Sunt cincizeci? - ...Da. După o tăcere, în timp ce băiatul a strâns ...

 

Urmuz - Algazy %26 Grummer

Urmuz - Algazy %26 Grummer Algazy & Grummer [1] de Urmuz Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejumuit cu sârmă ghimpată... Algazy nu vorbește nici o limbă europeană... Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!" insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră... Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei... Algazy nu ia mită... O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorința de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi... Cea mai mare plăcere a lui Algazy - în afară de obișnuitele-i ocupații la prăvălie - este să se înhame de bunăvoie la o ...

 

Vasile Alecsandri - Sora contrabandierului

... căzăcește! Bate vântul de la Prut, Inimioara mi s-a rupt. Bate vântul despre zori Și mă umple de fiori. Bate vântu-n miez de noapte Și-mi tot pare c-aud șoapte; ,,Decât m-ar băga la oaste, Mai bine-aș zace pe coaste, Decât în oastea rusească ...

 

Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului"

Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului" Manifestul "claponului" de Ion Luca Caragiale Către cocoane Auzit-ați, cocoanelor! Nu e glumă! Până aci a fost ce a fost, văzurăți ce văzurăți — de acum să vă mai țineți, că aveți să vedeți minuni! De când n-ați mai cetit Claponul, a mers chestia Orientului departe, cocoanelor! S-au hotărât împărații să-și lase toate daraverile, să fie în București, la fața locului ca portăreii, pentru a încheia procesul-verbal — și după aia să-i și bea aldămașul chestiei Orientului. Mai întâi are să vie țarul rusesc — și are să iasă la paradă ocolit de 600 de cavaleri închivărați și împintenați, tot unul și unul, aleși pe sprânceană din toată împărăția lui, cari îi fac ștabul împărătesc. În capul alaiului are să meargă muzici și oaste multă; dupe aceea țarul în mijlocul ștabului, și dupe ei alte muzici și oaste; iar mai înainte de toți și dupe toți și printre toți, să vă vârâți dumneavoastră cu copilele și cu copiii, să vă trăiască, să le sărutați cununiile! Să vă feriți numai să nu vă calce caii, ori să nu facă cavalerii cu ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... dânsa, necredincioasă, l-a înșelat cu un ofițer. Și atunci, în prada deznădejdii, care otrăvește sufletul sau ți-l fărâmițește ca pe un miez uscat de pâine, s-a repezit cu sabia scoasă la femeia sperjură: Ticăloaso!, atâta i-a zis, și ochii ei s ...

 

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...

 

Emil Gârleanu - Tovarășii

... pornesc, împlântându-și picioarele ca niște țăruși de oțel. Și cum merg așa, aud din urmă fâșâitul cuțitului cum intră în pământ ca într-un miez de pâine, iar, uneori, glasul plugarului, cum îi îndeamnă și-i îndreaptă părintește: — Cea, Duman, tată! Ei îl ascultă ca niște copii; și, mereu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... covor de spice, Pândind o adiere s-o umfle-ntr-o văpaie Și-n slavă s-o ridice; Suspinul, când poporul întreg din piept îl scoate Ș-un echo se găsește, Suspinul, ca scânteia, turbat cuprinde toate Și-n praf le mistuiește! V Ca un satrap alene lungit într-o grădină ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...

 

   Următoarele >>>