Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOP

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 185 pentru SCOP.

Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri

Alecu Donici - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...

 

Alexandru Macedonski - În arcane de pădure

... dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure vijelie ce spăimântă, Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop; Pentru ce e armonia o mânie fără scop, Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă, Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș, Întunericul în cale i s ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată     Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

... orice credință Înecată-n suferință, Am pierdut orice putere Nimicită de durere; Însă viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem; Fără scop trăiesc în lume Nu mai sunt decât un nume, Nu mai plâng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt decât ...

 

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară [Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară] de Alexandru Mocioni 24 noiembrie 1868 «Rezervându-mi dreptul să vorbesc românește, în limba mea maternă, folosesc de astădată limba maghiară, numai din motive de oportunitate (întreruperi: în înțelesul legii!) pentru a declara pe scurt, că părtinesc moțiunea colegului deputat Stratimirovici, respective Gojdu.» «Onorată Cameră! Am auzit multe lucruri, care nu țin strict de obiect. Domnul Stefanides, între alții, a pus discuțiunea pe un astfel de teren pe care demnitatea mă oprește să-l urmez (ilaritate), de aceea voiu vorbi strict la obiect.» «Onorată Cameră! Precum știm, în țări constituționale, în cari există numai o națiune, numirea generică a acestei națiuni, sau a poporului constituțional e nu numai inutilă, cât și neobișnuită. În Ungaria, unde trăiesc mai multe națiuni împreună, țin de incorect, după modesta mea părere, ca totalitatea acestor națiuni să poarte numele genetic al unei națiuni aflătoare în minoritate (ilaritate).» «Pentrucă, într-adevăr, expresiunea «națiunei maghiare», folosită în acest paragraf a proiectului de adresă, -sau însemnează că numai națiunea maghiară se adresează monarhului, ...

 

Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan

... și ea se va porni pe calea luminii și a propășirii, înfruntând toate piedicile. Mult ne mai rămâne de lucrat pentru atingerea acestui scop. Dar să ne fie lozinca noastră: să lucrăm, să lucrăm, să lucrăm. Trec la afacerile mele personale. Cunoștința cu d-ta îmi face mare și ...

 

Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849

... șters tirana soarte, S-a stins pentru pururea suspinul dureros, Surori, nu plângeți frații, căci ei vă liberară De turmele rebele, al căror scop au fost: Să taie tot, să arză, cu furie tătară, La prunci, femei, fetițe, să nu dea adăpost. Copile rușinoase, voi plângeti cu durere Pre ...

 

Andrei Mureșanu - Deșteaptă-te, române

Andrei Mureşanu - Deşteaptă-te, române â†� Imnuri naționale Deșteaptă-te, române! (Un răsunet) de Andrei Mureșanu Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani. Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian. Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, Viață-n libertate ori moarte" strigă toți. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați. O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână ...

 

Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați

Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...

 

Andrei Mureșanu - Omul frumos

... cu umbra sa cea mare, La oameni călători; Frumos e omul, Doamne, cu generozitate, Când iartă pe tiranul ce-apasă p-al său frate, Cu scop d-a-l subjuga; Și-n loc să răsplătească, cum cere pofta-n lume, Dușmana lui lucrare, îi cruță negrul nume, Voind a ...

 

Andrei Mureșanu - Simpatie la Viena

... la promenadă, Ochii-mi zboară-n sus și-n jos, La surori fac semn să șadă, Și-ntorcându-mă dau dos, Fac pasuri înduplecate Cu scop ca să-l întâlnesc, De-aș merge chiar și-n cetate P-acela care-l doresc. Bate ora, una, două, Bate, c-încă n-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>