Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCÂNDURĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 107 pentru SCÂNDURĂ.

Alexandru Vlahuță - Mă visasem într-un nor

... în ea venin. Am văzut deșertăciunea, uriașă,-mpodobită, A nimicului regină, de mărire amețită, Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri, Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri. Am văzut războiul crâncen, monstru nesățios și crunt, Lacom băutor de sânge, pălmuind veacul cărunt, Făcând un călău ...

 

Alexandru Vlahuță - Mamei

Alexandru Vlahuţă - Mamei Mamei de Alexandru Vlahuță Din vremile apuse ș-atât de fericite, Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară. Ce de viață-n urmă!... Ca un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg ...

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...

 

Alexei Mateevici - Noaptea nașterii

Alexei Mateevici - Noaptea naşterii Noaptea nașterii de Alexei Mateevici De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut, Sub a Romei greoaie domnie, Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit Nu în casă de neam, boierească, Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit, În colibă culcat — păstorească. Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat, Ceru-ntreg bucurând și pământul, Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - ...

 

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,     â€œAproape adormisem când ați bătut,     Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€�     Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot     A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?     Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială     Repetă ...

 

George Coșbuc - Non omnis moriar

George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...

 

George Coșbuc - Profeție

George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...

 

Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci

Giosu%C3%A8 Carducci - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

... toate locuințele dimprejur au fost prăpădite. Acolo nu mai erau oamenii stăpâni, erau stăpâne termitele. Nu mai putea pune omul un proțap, ori lăsa o scândură pe brazdă, în grădină, că a doua ori a treia zi erau nimicite. Proptelele dela copăcei, și trunchiurile copăceilor și crăcile ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,     Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,     Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.     Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre     Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,     Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.     La chinurile mele, la vechiul meu amor     La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,     â€œAproape adormisem când ați bătut,     Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€�     Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot     A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?     Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială     Repetă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>