Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SLEIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 49 pentru SLEIT.

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...

 

Emil Gârleanu - Calul

Emil Gârleanu - Calul Calul de Emil Gârleanu Lui Corneliu Moldovanu S-a trezit în câmpiile întinse, acoperite de ierburile dese, culcate de vânturi, ale Ungariei. În mijlocul lor s-a ținut câtăva vreme de mama lui, o iapă oarbă ce sta răzlețită de ceilalți cai, dintre care cei mai frumoși fuseseră mânjii ei. Apoi, când a simțit fiorul sălbatic ce i se revărsase în sânge, în largul pustietăților acestea a deprins cele dintâi goane, ș-acolo și-a ridicat capul, a lărgit nările și, cutremurându-și coama încâlcită de spini, răspunse la chemări necunoscute, trimițând depărtărilor cel dintâi nechezat puternic ce-i ieșise din piept. Dar când se învățase cu viața asta slobodă, se pomeni odată prins din fugă, înfrânat cu de-a sila de către cineva care se aruncă, dintr-o săritură, călăre pe el. Atunci a înțeles că cineva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea, s-a strâns ghem, apoi s-a destins repede și a pornit ca o săgeată. Mânca pământul sub copitele lui, simțea că i se aprinde ceva înăuntru, ...

 

Emil Gârleanu - Patima

Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea de la mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ...

 

Alexei Mateevici - Prădătorii

Alexei Mateevici - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...

 

Anton Cehov - Prădătorii

Anton Cehov - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ­ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ­,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ­ RomâniÄ­ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ­ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ­ maÄ­ socotim pe EvreÄ­ deopotrivă cu ceÄ­-l’alți străinÄ­ așezațÄ­ pe pământul RomânieÄ­: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ­ noÄ­ nu voim să le schimbăm, nicÄ­ alțiÄ­ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ­ avântat JidaniÄ­, e că de aicÄ­ înainte EvreiÄ­ le vor fi încă maÄ­ nesuferițÄ­ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ­ cu anevoie prin corpurile legÄ­utĂ³re ale RomânieÄ­. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ­ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

Constantin Stamati-Ciurea - În vis şi aievea În vis și aievea de Constantin Stamati-Ciurea I ... Dulcea armonie a orchestrei, ce cânta un vals fermecător, îmi gâdilea auzul și, când am intrat în salonul de bal al cazinei de la Spaa, dansul era în cea mai mare înfocare. Sute de perechi se învârteau în acea volbură atrăgătoare, și dinaintea ochilor mei treceau atâtea femei frumoase ce semănau cu un legion de îngeri coborâți din nouri cu aripile ascunse sub stofele bogate ale rochii­lor și horbotelor de mătase. Ele abia atingeau cu piciorușele lunecosul parchet. În coafurile lor străluceau diamante, care pare că, trecând prin bolta cerească, se aninaseră în mândul lor păr ca stele din cortegiul nopții. Iată, gândeam eu privindu-le, aici este lumea unde femeia împărățește, unde ea ca o zeiță în capiștea sa este înconjurată și tămâiată de adoratori, unde cu o căutătură zdrobește pave­zele rațiunii noastre, îmbătându-ne nu cu vin, ci cu nectarul ne-văzut al amorului, în care ea plutește ca steaua în razele sale de lumină. La așa baluri poetul se însuflețește și inspirația lui se aprinde, până și ascetul, îngenunchind, mărturisește că femeia este cea mai aleasă ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>