Căutare text înLiteratură

 

Cuvânt

 

Rezultate dinLiteratură pentruSURSĂ

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentruSURSĂ.

Constantin Negruzzi - Eu sunt român...

Constantin Negruzzi - Eu sunt român... Eu sunt român... [1] de Constantin Negruzzi Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut, Pământul tău e bine-a nu uita; Oricui e drag locul ce l-a născut. Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta, Nu mai găsesc ca dulcea Românie, De-o și hulesc câți se hrănesc în ea Corci venetici. Dar oricum va fi, fie, Eu sunt Român, și-mi place țara mea, Laudă mulți pe Francezul voios, Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat, La dânșii, spun, că-i bine și frumos; Dar, frații mei, eu oricât am umblat Pe drumuri lungi, cu șine ferecate, Nu mă 'nvoeam și vreți să știți de ce? Pentru că-mi plac șoselele stricate . Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Străine țări îmi place-ades să văd. Dar sunt sătul lumea de-a colindă ; In țara mea de-acuma voiu să șed ; Căci, frații mei, ori unde voiu umblă, N'o să găsesc acea bună primire Ce m am deprins în țară-mi a vedea ; Și în străini e rece găzduire ! Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Tânăr ...

 

Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet

Marius Marian Şolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet Crinul trandafiriu de la Cabinet de Marius Marian Șolea Domnișoarei Corina Trandafir, redundant În ochii tăi eu am zărit apropierea și am înțeles cât de responsabil ar trebui să fiu, în cazul în care ai accepta să te întinzi. în timpul liber, femeie politicoasă, nerefuzând diversitatea de cefe păstoase și în valuri din aparatul de partid și de stat și schimbul de informație cinegetică, iar între 9.00 și 17.00, machioră de morți, minus pauza de masă, un nume de cod pentru gustarea caldă de la intersecția de peste drum. această pauză în funcționăreala ta ai susținut-o ca fiind obligatorie pentru toți angajații MCC, luându-le 30 de minute din zi, doar pentru ca tu să ai motiv să ieși din minister, evident, în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale, cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții… oricum, referitor la deveniri, nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu. voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește încadrarea, sunteți întocmai ca sursa de lumină electrică – luminați atunci când vă aprindem. în rest, plătești doar abonamentul. între soare și ...

 

Urmuz - Cotadi și Dragomir

Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

George Topîrceanu - Problema râsului şi humorul românesc Problema râsului și humorul românesc de George Topîrceanu I Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?... În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică. Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă..., aer curat..., băi reci..., șpriț la gheață... Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai... incurabil decât oricând. În cele din ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...