Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TICĂLOS

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 201 pentru TICĂLOS.

Alecu Donici - Teiul și stejarii

Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De

 

Alecu Donici - Vulpea duioasă

Alecu Donici - Vulpea duioasă Vulpea duioasă* de Alecu Donici În timpul primăverii un tânăr vânător Ucise-o păsăruică; și prin a lui urmare Făcu un rău mai mare, Căci puii ei rămase sărmani în cuibușor! Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere, De-a foamei grea durere Ei casc din pliscușoare, cer milă piscuind; Cer hrană ș-aripi calde, pe mumă rechemând; * Dar muma nu-i!... Când, iată, O prea cinstită vulpe pe-acolo se arată Și de sub cuib începe a predica așa: — Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioșa Văzând aste ființe atât de neferice! Voi, păsări ce zburați În preajmă-le pe-aice, Cum nu vă îndurați Ca să le ajutați?.. Tu, cuculeț, vecine? Tu schimbi acum la pene și oare nu-i mai bine Să le aduci pe toate în cuibul de orfani? Tu, ciocârlie dragă, ce cânți a ta plăcere În leagănu-ți de zefiri... au, doar, nu simți durere De ticăloasa stare acestor sărăimani? O! tu, mierlușcă dulce, tu trebui să fii bună. Zburând pe jos adună Și adă viermișori La bieții puișori. Iar tu, privighetoare, Ce cu a ...

 

Alecu Donici - Vulturul și albina

Alecu Donici - Vulturul şi albina Vulturul și albina de Alecu Donici O, cât sunt de fericiți Cei de soarta lor slăviți! Căci ei și spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar și cei ce ostenesc Întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sunt prea vrednici de cinstire. Vulturul pe o albină Au zărit-o în grădină, La revărsatul de zori, Bâzâind pe lângă flori. Și i-au zis: "O, ticăloasă, Albină nesățioasă! Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață, Migăind necontenit Nu știu pentru ce sfârșit. Dar nici însăți tu nu știi Care-i munca ta cea bună, Când ca tine mii de mii Miere la un stup adună. Iar apoi, ce fericire Moștenesc eu de la fire! Cum aripile-mi întind Și mă desfătez zburând Către ceruri, către soare: De a mea putere mare, Păsările lumii toate Fug, s-ascund înspăimântate". — Fii tu în veci preaslăvit, Albina lui au rostit. Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească. Iar eu fiind rânduită, Obștiei să ostenesc, Mă cunosc prea fericită Când fagurii îi privesc, Lucrați de mii de albine; Și știu că și de la mine Un ...

 

Alexandru Macedonski - Către viitorime

Alexandru Macedonski - Către viitorime Către viitorime de Alexandru Macedonski Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi, Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi, Luând spre deslușire istoria, — îndată Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată, Striga-va: ,,Ca străbunii să fim de glorioși, Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși." Mai mult decât minciuna nimica nu răpune... E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit În zilele de astăzi e stârvul otrăvit, Din care sântu soare cu flacăra-i suavă Nu poate să mai scoată nimic decât otravă. Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși, Blestem care desigur își are începutul, Își are și prezentul, își are și trecutul, Pe când sfârșitul, — zilnic chemat și nesosit, Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit. Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne Ca moaște respectate a zilelor bătrâne? Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut? Ce? Poate să existe mai mare bărbăție Decât ...

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni Psalmi moderni de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I - Oh! Doamne 2 II - Țărână 3 III - Iertare 4 IV - Dușmanii 5 V - Zburam 6 VI - Și-au zis... 7 VII - Cât am trudit... 8 VIII - Eram 9 IX - N-am în ceruri 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am fost un cântec care trece Și sunt un cântec încetat. II - Țărână Țărână — suntem toți țărână, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână...     Țărână, suntem toți țărână. III - ...

 

Alexandru Vlahuță - Cârmacii

Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...

 

Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii

Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze

 

Alexei Mateevici - Alegerile

Alexei Mateevici - Alegerile Alegerile de Alexei Mateevici Înainte cu bine! Aceste cuvinte am pus eu în sfârșitul celei din urmă scrieri, în care am vorbit cu cititorii despre trecutul și viitorul nostru, despre mișcarea noastră pentru drepturi și lumină. Cu aceste cuvinte am hiritisit pe toți frații moldoveni cu Anul Nou, dorindu-le din adâncul inimii noroc și izbândă în pornirile lor. I-am hiritisit pe adevărații moldoveni, feciorii credincioși ai neamului lor, care s-au pus în capul mișcării ș-au urmat cu dragoste lucrul deșteptării, aducându-l pân’ la ușa anului ce s-a început. Le-am dorit ca mișcarea, ridicarea moldovenilor din Basarabia să ajungă cât mai degrabă o mișcare a tuturor moldovenilor basarabeni. Acum putem să zicem că noi ne-am întâlnit față în față cu cel dintâi mare lucru, care a avut să-l aducă și care l-a adus de acuma Anul Nou. Cu alegerile în viitoarea dumă, care fără îndoială sunt menite să aibă o însemnătate nespus și nemăsurat de mare în soarta norodului moldovenesc. Viitorul nostru puțin câte puțin începe a ni se deschide și a se lămuri. Mersul ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...

 

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...

 

Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine)

Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>