Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URGISIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 42 pentru URGISIT.

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...

 

Mateiu Caragiale - Călugărița

Mateiu Caragiale - Călugăriţa Călugărița de Mateiu Caragiale În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită, Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat, Acoperit de zdrențe, de ani împovărat, Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită. Frumoasă-am fost odată, senină, fericită, A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat - Și-adesea amintindu-mi de visul spulberat Crunt inima-mi zvâcnește și sângeră rănită. Căci viața mea în lacrimi și-a oglindit izvodul De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul Purces-a să înfrunte păgânele urdii; Din șea îl prăbușiră hangerele haine - De-atunci cad în ruină mărețe curți pustii Și eu îmi rog sfârșitul, dar moartea nu mai

 

Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni)

Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni) Toamna de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Frunzele îngălbenite Cad încetul, obosite, Cad pe cîmpul cel uscat, Pe pamîntul înghețat. Frunzulițele ce pică, Vîntul toamnei le ridică Și le ia încetișor Pe aripa lui în zbor Și le duce, le tot duce Pe morminte fără cruce, Unde dorm uitați, neplînși Luptătorii cei învinși... Ei, în lupte desperate Cu dureri nemăsurate, Singuri chinul și-au curmat, — Fără teama de păcat! Primăvara nu răsare Nici o frunză, nici o floare Pe pămîntul urgisit Și de lacrimi nestropit: Numai toamna mult miloasă Pune haina ei frumoasă Ca o mantie de 'mpărat Pe mormîntul cel

 

Mihai Eminescu - Urât și sărăcie

... dat pe mână, A înșela mulțimea cu mii făgăduinți, Când ai mințit o dată să te mai pui să minți, A urgisi pe-acela care ți-a făcut bine, A împle a lui nume de pete și rușine ­ Aceasta nu ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu Lascăr Catargiu de Ion Luca Caragiale Mihalache Cogălniceanu face pe 2 Maiu și pune s'arunce pe ferestre cu patul puștilor pe reprezentanții națiunii; Iancu Brătianu ajunge vizir odios; stăpânește ca un african, cu niște camere de mameluci, și banchetează încunjurat de baionetele ienicerilor lui Radu Mihaiu; C. A. Rosetti fuge rușinat de trista sa amăgire, și moare scârbit și amărât. Așa trebuia să se'ntâmple! Un curent - generos, dar și ridicul, poate onest ca intenție și sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă - suflase cu puteri și spulberase cenușa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana: România deplin fericită prin regimul reprezentativ. Ce s'a întâmplat? Ce se'ntâmplă totdeauna cu fata morgana: când dai să te-apropii de ea, se topește în aer. Atunci, o urâtă ironie a soartei: proclamarea redeșteptării și emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile și înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată și seacă - legenda. Ea a avut, ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...

 

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un țăran și-l chema Neagoe. Acest țăran era om voinic și harnic. Nu­i păsa lui de nu știu cine de ar fi fost. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala muncei sale pentru multă vreme. Îi veni vremea de însurătoare, și ca tot creștinul, își făcu și el rândul. Ce să vezi d-ta? O dată cu nevasta se strecură în casa lui și sărăcia. Ea găsise un tron vechi, urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii într­însul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂ­n, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>