Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URS

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 128 pentru URS.

Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului

... două picioare; Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare, Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor

... Cu foc și rugăciune, P-o limbă reformată, Și trase-n judecată Și el, ca năciunal , Pe vulpe-n tribunal, Compus, ca niciodată, D-un urs cu brânca lată, D-un bucefal-pardos, D-un zripțor și cocoș; Era ș-un 'rangutan, Era și un curcan: Toți judeci ca aceia, înalt ... toate să s-aducă aci în tribunal. Articolul — cutare — din dreptul bestial Le dă neapărat, Dup-al naturii curs, La zgripsor și la urs

 

Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord

Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord La polul nord de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     La polul nord, la polul sud, sub stele vecinic adormite,     În lung și larg, în sus și-n jos, se-ntind câmpii nemărginite,     Câmpii de gheață, ce adorm pe așternutul mării ud,     Cu munți înalți, cu văi adânci, la polul nord, la polul sud.     Când dintre munții solitari, îngălbenește luna plină,     Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină,     Se văd ieșind ai mării urși, cu ochi de foc, cu pașii rari,     Când dintre văile adânci, când dintre munții solitari.     Și dorm adânc, și dorm mereu nemărginirile polare,     Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare,     Și urșii albi, înduioșați, într-un oftat adânc și greu,     Se-ntind pe labe de sidef, și dorm adânc, și dorm

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...

 

Vasile Alecsandri - Chira

Vasile Alecsandri - Chira La Brăila-n vale Șepte bolozale [1] Și șepte sandale Descarc la zamboale Și-ncarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii, Tot de grâu mărunt [2] Și de arnăut, Dar cine descarcă Și cine încarcă? Un arap bogat Negru și buzat Cu solzi mari pe cap, Ca solzii de crap; Și cu buze late, Roșii și umflate, Și cu ochi holbați Și cu dinți smăltați. Dar pân' descărca Și pân' încărca, El ce mai făcea? Tot pe mal ședea Și mânca și bea Sub verde frunzar De crengi de stejar. Iată-o copiliță, Cu albă cofiță; ,,Chiro, Chirolină, Floare din grădină! Ghelai tu cu mine [3] Că te-oi purta bine; Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale Lăsată pe șale, Rochiță în bolduri Lăsată pe șolduri. Și paftale mari De mărgăritari, Și paftale mici Tot de irmilici." [4] Chira tot râdea Și îi răspundea: ,,Alei, Arăpilă, Alei! măi Buzilă! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare?" Iară cel arap, Cu solzi mari pe cap, Cât o auzea Se și repezea, În brațe- ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... încoace prin păduri După hrană,-ajunsă la țigani, Și spăimântată de-atâte guri Vorbitoare, cu mare grohnire Păn' la mărul lui Drăgan fugiră. Iar' un urs carele mai nainte Sosisă-acolea și mânca mere, Spăimântat de năvala fierbinte A gliganilor, fără-îmbiere Sări pe măr în sus, neștiind Că ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului de Daniil Scavinschi Informații despre această ediție Fragmente Dar precum culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți de osteneală Și pătrunși de-acea frumoasă și romantică priveală Stătură și pe verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei ...

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... urbane, E cel mai mare dușman al speciei umane... Prea onorate doamne! Când țin acest discurs, Dac-ați vedea că intră în sală-aici un urs, N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre Utilizând cu toții resursele pedestre? De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros... Bacilul lui Koch ... Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare? O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară Mâncați de urși? Trei-patru... Pe când această fiară, Acest vrăjmaș de moarte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>