Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNDEPĂRTA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 63 pentru ÎNDEPĂRTA.
Duiliu Zamfirescu - August August de Duiliu Zamfirescu Pe luciul fără hotare Al apelor ce-au adormit, Din fund de haosuri răsare Melancolia zâmbitoare A stelelor ce-au răsărit. Întârziat pe malul mării Eu în adâncuri rătăcesc Și prins de farmecul uitării Las jos tot lutul pământesc Și-n lumea naltului plutesc. Și când mă uit în urma mea La discul rotunjit din tină, Îl văd schimbat deodată-n stea, C-o licărire de lumină Îndepărtată, rece, lină. Iar pe luceferii de noapte Parcă mai lesne-i văd apoi Că sunt pământuri vechi, răscoapte, Că-s plânsete acele șoapte Ce curg din spațiuri spre noi. O, lege! cât îmi pari de mare!... Ce farmec pui în toate cele!... De te-ai numi, în timp, uitare, Sau, în distanță, depărtare, Tu schimbi pământurile-n stele. Care-i privirea omenească Pătrunzătoare de mister, Ce-ar îndrăzni să bănuiască Că lumea noastră pământească Trăiește însăși ea în
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu) Panait Istrati de George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui viguros temperament de scriitor. Până și vocabularul lui cam plebeian sau jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de ...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul... S-a dus amorul... de Mihai Eminescu S-a dus amorul, un amic Supus amândurora Deci cânturile mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de isvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați, Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători din moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut ...
Mihai Eminescu - S-a dus amorul
Mihai Eminescu - S-a dus amorul S-a dus amorul de Mihai Eminescu S-a dus amorul, un amic Supus amândurora, Deci cânturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de izvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători de moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut ...
Mihail Săulescu - Cei singuri Cei singuri de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Poetului D. Nanu Cei singuri cu adevărat Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut; Dar cei pe care-un gând îndepărtat Îi poartă prin necunoscut, Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut... Cei singuri cu adevărat Sunt toți acei ce se pricep să tacă — Sunt cei ce merg și nu se mai opresc, Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogății necunoscute — În alte lumi setoși să le strămute... Cei singuri cu adevărat Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades, Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat, Nu pentru gândul lor neînțeles — Dar pentru ce, mergând o viață 'ntreagă, Ei totuș n'au putut să înțeleagă... Nu te gândi la scunda lor chilie! Chilia lor e sufletul lor mare! — Îi vezi trecând, și îi aștepți să vie; Îi vezi pierzându-se în depărtare: În orice parte sânt, Și 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!... În mijlocul orașelor trăiesc! Și-orașele, cât sunt de frământate. Ei trec ca niște răzlețiți prin ele, - Fantastice corăbii ne 'nfrânate, Ne 'nvinse de talazurile grele... Ei ...
Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu
Urmuz - Isma%C3%AFl şi Turnavitu IsmaĂ¯l și Turnavitu de Urmuz IsmaĂ¯l este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme creștea și în Grădina Botanică, iar mai tîrziu, grație progresului științei moderne, s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză. IsmaĂ¯l nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strîns legat cu un odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întîi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămîie… Alți viezuri mai cultivă IsmaĂ¯l în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține pînă au împlinit vîrsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinstește rînd pe rînd și fără pic de mustrare de cuget. Cea mai mare parte din an, IsmaĂ¯l nu se știe unde locuiește. Se crede că stă conservat într-un borcan situat ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naţionalism şi antisemitism Naționalism și antisemitism de Alexandru Dimitrie Xenopol A. D. Xenopol, “Naționalism și antisemitism,â€� în Noua Revistă Română, V, 277. Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrĂ felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor. Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugĂ sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cÄ› numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...